Un tânăr din Croația a supraviețuit datorită câinelui care-l însoțea în timpul unei drumeții

×
Publicitate

Accidentat grav în timpul unei drumeții. Un tânăr din Croația a supraviețuit datorită câinelui care-l însoțea.

Bărbatul a căzut de pe o stâncă, de la 150 de metri înălțime, și nu s-a mai putut mișca, iar salvamontiștii au avut nevoie de mai bine de 13 ore pentru a ajunge la el. Așteptarea în gerul cumplit i-ar fi fost fatală dacă nu l-ar fi avut alături pe câine, care a avut grijă să îi țină de cald și să nu-l lase să intre în hipotermie.

North este un câine de opt luni din rasa Malamut de Alaska. Iar în momentul în care salvamontiștii au ajuns la bărbatul accidentat, l-au găsit pe patruped întins peste stăpânul lui pentru a-i ține de cald.

Salvamontiști: „Am mers pe un teren accidentat și ne-am bazăt doar resursele noastre umane. Am mers timp de 9 ore fără nicio pauză."

Drumețul se afla la circa 1.800 de metri altitudine în Munţii Velebit, de pe coasta Mării Adriatice, alături de doi prieteni și de câinele lui, North. Bărbatul a alunecat și a căzut peste 150 de metri într-o râpă. Ceilalți doi drumeți nu aveau cum să ajungă la el, așa că a coborîit doar câinele, care a stat nedezlipit de bărbatul accidentat în multele ore de așteptare pe un ger cumplit.

Reporter: Cum ai descrie orele și minutele pe care le-ai petrecut acolo așteptând să vină salvatorii?

Rănitul: „Lung, foarte lung, dar totul este bine acum, totul e bine."

Au trecut mai bine de 13 ore din momentul accidentului și până când salvamontiștii au reușit să ajungă la bărbatul accidentat, drumul fiind îngreunat din cauza zăpezii, a gheţii şi a copacilor rupţi în urma alunecărilor de teren din zonă. Dar salvamontiștii spun cu certitudine că lucrurile s-ar fi termnat tragic dacă micul salvator nu și-ar fi făcut datoria.

„Prietenia şi dragostea dintre om şi câine nu are limite", a scris Serviciul croat de salvare montană pe pagina de Facebook.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62234366
Un imobil a fost cuprins de flăcări în orașul Philadelphia. 13 persoane și-au pierdut viața

Scene de groază s-au petrecut ieri în Statele Unite, când flăcările au cuprins un imobil în oraşul Philadelphia.

62222328
Italia a introdus vaccinarea obligatorie a populaţiei de peste 50 de ani

Guvernul italian, confruntat cu o creştere bruscă a contaminărilor cu COVID-19, a decis miercuri să introducă vaccinarea obligatorie pentru toate persoanele în vârstă de peste 50 de ani, scrie AFP.

62234364
Nou record de infectări cu coronavirus în lume. Ce măsuri se pregătesc să ia autoritățile

După ce ieri Italia a înregistrat un nou record de infectări cu COVID, aproape 190.000 de cazuri, guvernul de la Roma a decis să introducă vaccinarea obligatorie pentru toate persoanele cu vârste de peste 50 de ani.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.