'După patru ani, situația este mai stabilă', a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Adam Szlapka, într-o conferință de presă.
'Aceste reglementări extraordinare pot fi eliminate progresiv și putem trece de la soluții temporare la soluții permanente', a adăugat el.
Proiectul de lege ce va fi trimis parlamentului afirmă că ajutorul inițial pentru ucraineni fusese 'adoptat ca măsură de urgență și temporară'.
Textul abrogă dispozițiile anterioare ce creau un sistem distinct de ajutor pentru cetățenii ucraineni, eliminând majoritatea drepturilor specifice de care beneficiau aceștia în materie de prestații sociale, locuință și asistență medicală.
Anumite protecții existente, precum cele privind rezidența legală, vor fi menținute.
Critici din partea patronatelor
Proiectul de lege a suscitat critici, mai ales din partea patronatelor.
Confederația patronală Lewiatan susține că măsura 'ar putea paraliza piața muncii' și că ajutoarele excepționale acordate până acum au 'permis angajarea legală a circa '1,24 milioane de persoane', iar ucrainenii reprezintă acum 66% din forța de muncă străină în Polonia.
Pe de altă parte, imaginea ucrainenilor s-a deteriorat în rândul polonezilor. Un sondaj din ianuarie al Centrului polonez de cercetare a opiniei publice relevă că doar 48% dintre polonezi aprobă ajutorul pentru ucrainenii care fug de război, în timp ce 46% îl dezaprobă.
Președintele polonez, naționalistul Karol Nawrocki, a anunțat la începutul mandatului său că nu va semna nicio 'lege de asistență specială pentru cetățenii ucraineni'.