Un muzician rus a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru că a postat mesaje antirăzboi

62375827
AFP

Un tribunal din regiunea Moscovei a condamnat un muzician şi militant ecologist la şase ani de închisoare pentru că a publicat pe reţelele sociale trei mesaje care denunţau atacul rus asupra Ucrainei, a declarat pentru AFP unul dintre prietenii săi.

Aleksandr Bahtin, de 51 de ani, locuitor din Mîtişci, în apropiere de Moscova, a fost arestat în martie 2023 şi inculpat pentru difuzarea de "informaţii false" privind armata rusă, o acuzaţie utilizată cu regularitate pentru a reprima vocile critice faţă de conflict.

"Aleksandr a fost condamnat la şase ani şi îi este interzis să-şi administreze site-urile de internet timp de trei ani", a declarat vineri pentru AFP Andrei Şcetinin, unul dintre prietenii săi prezenţi la audiere.

Bahtin va fi de asemenea obligat să consulte un psihiatru în timpul detenţiei sale într-o colonie penitenciară, potrivit verdictului, care a fost confirmat de ONG-ul rus specializat OVD-Info.

În martie şi aprilie 2022, Bahtin a publicat trei mesaje pe reţeaua socială rusă VKontakte în care denunţa campania militară în Ucraina, evocând victime civile şi criticându-l pe Vladimir Putin, potrivit Agerpres.

Vineri, cu puţin timp înainte de anunţarea verdictului, parchetul a cerut opt ani de închisoare împotriva lui Aleksandr Bahtin. Mama lui, Liudmila, de 79 de ani, a început să plângă şi i s-a făcut rău în sala de tribunal, a povestit Şcetinin.

Judecătoarea Maria Lohtionova a fost obligată să întrerupă pentru scurtă vreme audierea. După anunţarea verdictului, Aleksandr Bahtin i-a strigat judecătoarei: "Să fiţi blestemată, Lohtionova!", a mai relatat sursa citată.

Pe lângă cazurile de opozanţi cunoscuţi mediatizate, mii de anonimi au fost arestaţi şi condamnaţi după declanşarea invaziei ruse în Ucraina la amenzi sau la pedepse cu închisoarea pentru denunţarea operaţiunii militare ruse.

Potrivit ONG-ului rus OVD-Info, peste 20.000 de persoane au fost reţinute în Rusia în timpul acţiunilor de protest împotriva conflictului din Ucraina. Mai multe sute dintre acestea au fost ulterior vizate de urmăriri judiciare.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62375818
O șefă de instituție publică din Rusia s-a filmat în timp ce se pipăia în birou. „Mă gândesc la repararea drumurilor”

Ekaterina Smirnova, adjunct al Departamentului de Construcții, Pregătire, Suport și Control al Documentației de Proiectare și Deviz din Pyt-Yakh, Rusia, a atras atenția printr-un gest care a stârnit controverse în rândul autorităților locale.

 

62375785
Ce au văzut primii turiști spațiali când au ajuns la 85 de km de Pământ. „Toți se duc la fereastră și privesc”

“A fost cea mai interesantă experienţă din viaţa mea''. Cu această impresie s-au întors pe Pământ primii turiști spațiali, după ce au fost cu avionul-rachetă al companiei Virgin Galactic până la limita de sus a atmosferei terestre.

62350585
Ministrul Justiţiei: Este o chestiune de zile până când Darius Vâlcov va fi adus în ţară

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat vineri, în timpul unei vizite la Tribunalul Arad, că aducerea în România a lui Darius Vâlcov este o chestiune de câteva zile.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.