Un mort și cel puțin 17 răniți în Israel. Doi palestinieni au furat mașini și au intrat cu ele în pietoni

×
Publicitate

O persoană a murit şi cel puţin alte 17 au fost rănite într-un "presupus atac cu o maşină" care a intrat în pietoni la Raanana, o localitate din apropiere de Tel Aviv, relatează The Times of Israel.

Suspectul, un palestinian din Hebron, din Cisiordania ocupată, a fost arestat, a precizat poliţia, care ulterior a anunţat arestarea încă unui palestinian din Hebron, rudă cu primul suspect.

Autorul atacului cu maşina ar fi furat vehiculul şi apoi a intrat în trecătorii întâlniţi în drum în această suburbie a Tel Avivului, rănind 18 persoane, inclusiv o femeie de 70 de ani care se afla în stare critică şi care ulterior a decedat, potrivit poliţiei şi serviciilor de urgenţă.

Bărbatul a intrat cu maşina în pietoni în trei locaţii diferite.

Printre victime se numără şi un tânăr de 16 ani în stare gravă, precizează serviciul Magen David Adom.

Primarul din Raanana, Chaim Broyde, le-a spus oamenilor să rămână în case în timp ce autorităţile se ocupă de presupusul atac şi evaluează situaţia. "Le cer locuitorilor şi elevilor să nu iasă pe străzi şi să aştepte până când vom avea o imagine clară", a declarat Broyde la televiziunea de ştiri Canal 12.

Potrivit presei, suspectul a înjunghiat un şofer înainte de a-i fura maşina şi de a intra cu ea în pietoni.

La un moment dat, ar fi abandonat maşina şi ar fi furat un al doilea vehicul intrând într-un alt grup de persoane.

Potrivit poliţiei, bărbatul ar fi furat în total trei maşini în timpul presupusului atac cu maşină-capcană. Poliţia a declarat că agenţii continuă să cerceteze zona în căutarea unor potenţiale ameninţări suplimentare.

Un trecător care a fost martor la începutul presupusului atac cu maşină-capcană din Raanana a declarat pentru postul de radio al armatei că "totul s-a întâmplat într-o secundă".

"Am auzit zgomotul unui accident, ca o maşină care se lovea de o altă maşină", o povestit Eden Arzi. "L-am văzut pe şofer cum s-a dus să înjunghie o femeie, dar ea a fugit, iar (şoferul) s-a dus şi a înjunghiat un bărbat de 60 de ani, în timp ce se auzeau o mulţime de ţipete pe fundal, până când a căzut la pământ".

Un alt martor a povestit pentru Haaretz: "Am văzut cum cineva a înjunghiat trei persoane lângă mall, a furat o maşină şi a călcat oameni cu ea".

Poliţia a declarat ulterior că un al doilea suspect palestinian, tot din Hebron şi rudă cu presupusul atacator din Raanana, a fost arestat. Al doilea bărbat este, de asemenea, suspectat de implicare în aparentul atac terorist, în timpul căruia atacatorul a intrat cu o maşină în oameni din oraş, omorând o persoană şi rănind alte cel puţin 17.

Poliţia şi agenţia de securitate Shin Bet investighează în comun.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62334873
Peste 1.000 de ruși se înrolează zilnic în armată pentru a se duce la război în Ucraina, atrași de bani. Ce salarii au

Peste 1.000 de ruși se înrolează în fiecare zi în armată pentru a lupta în războiul din Ucraina, atrași de salariile extrem de atractive la nivelul Rusiei, care ajung la 2.600 de euro pe lună.

62386426
Preşedintele rus Vladimir Putin planifică o călătorie în Coreea de Nord

Preşedintele rus Vladimir Putin planifică o călătorie în Coreea de Nord vecină după ce a primit o invitaţie din partea Phenianului, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia DPA.

62417792
Scandal în Marea Britanie. Poșta Regală a insistat să condamne 700 de poștași pentru furt deși știa că erau nevinovați

Timp de două decenii, sute de foști angajați ai Oficiului Poștal din Marea Britanie au trecut printr-un calvar, după ce au fost acuzați că au furat bani și au fost condamnați la închisoare pe nedrept.  

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.