Un interpret afgan care l-a salvat pe Joe Biden în 2008, îi cere ajutorul președintelui american: „Nu mă uitați aici!”

62196104
StirilePROTV

Un interpret afgan al armatei americane, blocat la Kabul după retragerea SUA, îi cere ajutorul lui Joe Biden, pe care l-a salvat de o furtună de zăpadă în Afganistan în 2008.

„Bună ziua, domnule preşedinte: salvaţi-ne pe mine şi familia mea. Nu mă uitaţi aici!", imploră Mohammed, care nu îşi dezvăluie şi numele de familie, deoarece se teme pentru viaţa sa de la revenirea talibanilor la putere la mijlocul lunii august, potrivit Wall Street Journal.

În presa americană apar tot mai multe mărturii ale unor civili afgani care au lucrat pentru forţele americane şi care nu au fost evacuaţi cu avionul înainte de retragerea SUA din Afganistan, încheiată luni, când s-au pus capăt celor 20 de ani de război.

De atunci, bărbatul se ascunde alături de soţia sa şi cei patru copii ai lor. „Nu pot ieşi, îmi este foarte frică”, spune el.

Fostul interpret, la baza aeriană de la Bagram, a făcut parte dintr-o unitate care a venit în ajutorul a trei senatori, printre care şi Joe Biden, aflaţi în vizită în Afganistan în februarie 2008.

Prins într-o furtună de zăpadă, elicopterul lor a fost nevoit să aterizeze de urgenţă într-o vale la circa 30 de kilometri de bază, potrivit unui fost militar intervievat de ziar.

După ce senatorii au fost în siguranţă, Mohammed a stat de pază timp de treizeci de ore în jurul elicopterului în aşteptarea unui interval meteo favorabil pentru a decola din nou.

Conform Wall Street Journal, Joe Biden a evocat această călătorie pentru a-şi arăta experienţa în politica externă în timpul campaniei prezidenţiale din 2008, când era consilierul lui Barack Obama.

Mohammed a cerut să beneficieze de o viză de imigraţie specială, oferită celor care au lucrat cu armata americană. Însă compania care l-a angajat a pierdut documentele necesare, potrivit lui Brian Genthe, un sergent al Gărzii Naţionale din Arizona care a făcut parte din misiunea de salvare.

După victoria talibanilor, Mohammed şi-a încercat norocul pe aeroportul din Kabul, unde era în derulare o uriaşă operaţiune de evacuare. Dar soldaţii americani au refuzat să îi permită şi familiei să intre cu el.

Intervievată de cotidian, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a dat asigurări marţi că SUA vor continua să încerce evacuarea aliaţilor lor afgani.

„Mesajul nostru (către Mohammed) este: Mulţumim că aţi luptat alături de noi în aceşti ultimi 20 de ani. Vom face astfel încât veţi putea pleca”, a spus ea.

Washington Post a relatat de asemenea situaţia lui Mike, un alt fost interpret afgan care deţine o carte verde şi care trăieşte acum în SUA. Revenit în Afganistan în încercarea de a-şi evacua familia, el s-a ascuns în împrejurimile Kabulului cu soţia, cei trei copii, părinţii, doi fraţi şi o soră.

El a aşteptat timp de 36 de ore în faţa porţilor aeroportului, dar nu a putut trece, potrivit lui Zach Disbrow, fostul său comandant din 2012 care i-a găsit totuşi locuri într-un avion militar.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Wizz Air introduce vaccinarea obligatorie contra COVID-19 pentru echipaj

Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunţat miercuri că vaccinarea contra COVID-19 sau testarea antigen/PCR periodică în cazurile speciale vor fi obligatorii pentru echipaj începând cu data de 1 decembrie 2021.

VIDEO. Migrație în masă din Afganistan, după plecarea trupelor NATO. Mii de oameni fug de talibani prin deșert

Imaginii cu mii de migranți care fug de talibani prin deșert, spre granițele Afganistanului cu Pakistan și Iran, au fost publicate de Daily Mail, care scrie despre migranții în masă care amintesc de scenele din Biblie.

O adolescentă de 12 ani s-a sinucis după ce a fost agresată online pentru că era victima unui viol

O adolescentă în vârstă de 12 ani, Semina Halliwell, a fost agresată atât online, cât și fizic pentru că fusese victima unui viol. Copila s-a sinucis.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Rusia a lovit un tren ucrainean la scurt timp după ce Boris Johnson și oficiali europeni de rang înalt au părăsit gara

Personalităţi occidentale, printre care fostul prim-ministru britanic Boris Johnson şi fostul director al CIA David Petraeus, se aflau într-o gară din vestul Ucrainei „cu puţin timp” înainte ca Rusia să lovească un tren în zonă, duminică.

Ce componente are Planul de Înzestrare a Armatei pentru următorii 10 ani. Elementele luate în calcul la fiecare actualizare

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat și aprobat, la 7 septembrie 2026, noul Plan de Înzestrare a Armatei României.