Un indonezian de 21 de ani a supravietuit unui zbor de o ora, ascuns in trenul de aterizare al unui Boeing 737-800

61655163

Un indonezian, care s-a ascuns in trenul de aterizare al unui avion ce efectua o cursa intre insulele Sumatra si Java, a supravietuit unui zbor de o ora, relateaza AFP.

Mario Steven Ambarita, de 21 de ani, se afla in trenul de aterizare al unui Boeing 737-800 al companiei nationale Garuda Indonesia la sosirea pe aeroportul international din apropierea Jakartei, a anuntat directorul general al transporturilor aeriene, relateaza Agerpres.

“La aterizare tanarul mergea clatinandu-se si ii sangera o ureche, dar acum se simte bine” au relatat oficialii. “Si-a pus viata in pericol, in contextul in care avionul a urcat la o altitudine de 10.300 de metri, unde exista putin oxigen si temperatura coboara sub zero grade”, au precizat autoritatile.

Interogat de politie, tanarul, care nu avea acte de identitate, a spus ca se pregatea de un an pentru aceasta aventura, tinand sub observatie aeroportul din Pekanbaru (Sumatra), de unde a decolat.

Nu se cunoaste motivul pentru care indonezianul s-a ascuns intr-un asemenea loc periculos. Potrivit presei locale, tanarul dorea cu disperare sa se intoarca la Jakarta, orasul sau natal.

In urma acestui incident, Ministerul Transporturilor a sanctionat conducerea aeroportului de unde a decolat avionul si a promis sa amelioreze securitatea.

Sursa foto: www.tribunnews.com

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61651952
Un avion Turkish Airlines a aterizat fortat in Germania dupa ce s-a spart un geam la cabina

Un avion de pasageri al companiei Turkish Airlines, care efectua o cursa de la Dusseldorf (Germania) catre Istanbul (Turcia), a efectuat o aterizare fortata pe aeroportul din Nürnberg, miercuri, dupa ce geamul stang de la cabina de pilotaj s-a spart.

61655121
Un procuror ucrainean a fost arestat chiar in timp ce era prezentat inlocuitorul sau, in fata camerelor TV

In Ucraina, spectacolul arestarii unor inalti demnitari in fata camerelor de luat vederi tinde sa devina regula.

61655131
Jaf intr-un cartier londonez, ca in seria "Ocean's Eleven". Pagubele se ridica la 200 de milioane de lire sterline

Un scenariu demn sa devina continuarea seriei politiste "Ocean's Eleven" s-a consumat intr-un cartier londonez, impanzit de ateliere de bijuterii si de slefuit diamante.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.