Un expert în lupta cu COVID-19 recomandă vaccinarea inclusiv persoanelor care au făcut boala

62182499

Hugo Lopez-Gatell, subsecretar de stat şi coordonatorul strategiei mexicane de luptă împotriva COVID-19, a recomandat luni vaccinarea inclusiv a persoanelor care au avut COVID-19.

"În lumea întreagă nu se ştie care este durata maximă a imunităţii în ce-i priveşte pe cei care au avut COVID-19, sau cei care s-au vaccinat împotriva acestei boli", a declarat Lopez Gatell la o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Prin urmare, el a subliniat că "cei care au avut COVID-19 este foarte probabil să aibă un răspuns imunitar care să-i protejeze, dar considerăm că este necesar să vaccinăm toată lumea din mai multe motive".

Printre acestea, el a enumerat faptul că "nu se cunoaşte ştiinţific nicăieri în lume durata acestei imunităţi şi s-ar putea să existe persoane care s-au îmbolnăvit de COVID cu multe luni în urmă şi să nu mai aibă un răspuns imunitar suficient".

De asemenea, a adăugat expertul "există diferite variante de răspuns imunitar al persoanelor, iar acestea depind de mulţi factori precum vârsta, condiţiile de sănătate, alimentaţia, bolile şi multe altele", a explicat Lopez Gatell.

Preşedintele ţării, Manuel Lopez Obrador, a declarat că nu vaccinează împotriva COVID-19, deşi unii medici i-au recomandat acest lucru, deoarece are suficienţi anticorpi după ce a suferit de această boală în ultima săptămână din ianaurie şi începutul lui februarie.

"Am consultat medicii iar doi dintre ei mi-au spus să mă vaccinez pentru a-mi întări anticorpii (...) însă medicii care m-au îngrijit au ajuns la concluzia că am suficienţi anticorpi şi că deocamdată nu este indispensabil să mă vaccinez", a precizat şeful statului.

Luni, autorităţile sanitare mexicane au raportat în 204.399 de decese de COVID-19 şi 2.251.705 de cazuri confirmate.

Până la această dată au fost administrate populaţiei mexicane 9.287.403 doze de vaccin anti-COVID-19, dintre care, 213.267 în ultimele 24 de ore.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62183206
Planul pus la punct de Australia și Noua Zeelandă pentru a relua călătoriile fără carantină
Noua Zeelandă a aprobat marţi principiul unei "bule" cu Australia în cadrul căreia rezidenţii celor două ţări să poată călători fără carantină, cu speranţa că intenţia sa se va putea concretiza la mijlocul lunii aprilie, relatează AFP.
62180719
Cum poți afla dacă hackerii ți-au spart contul de Facebook
Datele personale a peste 500.000.000 de utilizatori ai Facebook au fost postate pe un forum de hacking, după ce conturile oamenilor au fost sparte în weekend-ul trecut, informează CNN.
62182492
Italia a scurtat carantina la cinci zile pentru vizitatorii din 30 de ţări, inclusiv din România
Italia a scurtat carantina impusă pentru vizitatorii din 30 de ţări, inclusiv România, conform reglementărilor care intră în vigoare de marţi, scrie The Guardian.