Un expert citat de Le Figaro explică de ce Klaus Iohannis nu ar fi potrivit pentru șefia NATO: „Nu a înțeles nimic”

62438621

Miniștrii de Externe ai NATO se reunesc la Bruxelles pentru a celebra 75 de ani de la înființarea organizației, dar, în același timp, se vor decide și în cazul viitorului secretar general.

Publicația franceză Le Figaro a dedicat un articol amplu despre summitul miniștrilor de Externe ai NATO care va avea loc la Bruxelles, unde se va hotărî și personajul care îl va înlocui pe Jens Stoltenberg în fruntea organizației.

Până acum, în cursa pentru șefia NATO se află și se luptă Mark Rutte, premierul Țărilor de Jos, și Klaus Iohannis, președintele României.

Dacă batavul are parte de toată susținerea puterilor Alianței, precum Statele Unite, Germania, Marea Britanie și Franța, Iohannis mizează să fie votat de statele est europene.

Până atunci, însă, un expert citat de Le Figaro a pus la zid candidatura lui Klaus Iohannis, despre care a menționat că „nu are nici cea mai mică șansă de succes, nici măcar în rândul țărilor din flancul estic”.

Ca o lovitură pentru Iohannis a venit și decizia Estoniei, care şi-a anunţat marţi susţinerea faţă de candidatura premierului olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO.

"După discuţii aprofundate, suntem siguri că Mark Rutte este pregătit să ia măsuri pentru a consolida Alianţa şi că Estonia îi poate sprijini ambiţiile", a anunţat marţi Ministerul de Externe eston.

„Iohannis nu are calitățile necesare pentru această funcție”

Lucrurile s-au complicat pe parcurs pentru Rutte, în drumul său către funcția de secretar general al NATO, din cauza obiecțiile Ungariei și de solicitările de asigurări din partea Turciei, precum și de ”candidatura surpriză a președintelui român Klaus Iohannis, deși acesta din urmă nu are nici cea mai mică șansă de succes, nici măcar în rândul țărilor din flancul estic”, notează Le Figaro, citată de G4Media.

Între timp, publicația din Hexagon a citat „un bun cunoscător al NATO”, care a declarat că „modul în care a făcut anunțul, momentul ales și lipsa de comunicare cu partenerii arată că Klaus Iohannis nu a înțeles nimic și că nu are calitățile necesare pentru această funcție”.

„Sărbătorirea celei de-a 75-a aniversări a NATO are loc într-un moment de incertitudine pentru Alianță. Succesorul actualului secretar general, Jens Stoltenberg, nu a fost încă ales, deși aliații și-au dat termen până la începutul lunii aprilie pentru a se pune de acord asupra unui nume”, mai arată Le Figaro.

Amintim că, la data de 12 martie, Klaus Iohannis și-a anunțat candidatura pentru funcția de secretar general al NATO. Apoi, președintele României a dezvăluit că, înaintea reuniunii Consiliului European, că a avut „discuții foarte bune” cu liderii Alianței.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Atac armat la o școală din Finlanda. Motivul pentru care elevul de 12 ani și-a omorât colegul

Copilul de 12 ani care a împușcat mortal un elev la o școală din Finlanda a dezvăluit motivul din spatele actului său, scrie Sky News.

 

Cutremur cu magnitudinea 4,8, raportat miercuri. Unde a fost înregistrat

Un cutremur mediu, cu magnitudinea de 4,8, a avut loc, miercuri, în Bosnia şi Herţegovina.

 

Statele NATO ar putea să contribuie cu un anumit procent din PIB pentru a susține Ucraina. Primul aliat care se opune

Ministrul leton de Externe a declarat, miercuri, că finanţarea fondului plurianual de 100 de miliarde de euro destinat susţinerii Ucrainei, propus de secretarul general al NATO, ar putea fi asigurată prin contribuţiile statelor membre ale Alianţei.

Recomandări
Protestul fermierilor din București a degenerat. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, Pasajul Victoriei este blocat

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Care ar fi ieftinirea, pe litru la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România este așteptat să crească.

PSD merge la Cotroceni cu Sorin Grindeanu premier. Daniel Zamfir: „Guvern minoritar PSD sau un guvern în jurul PSD”

Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat, marţi, că PSD va merge la Cotroceni cu propunerea Grindeanu prim-ministru, sau un guvern minoritar PSD, sau un guvern în jurul PSD. Despre varianta unui premier independent, senatorul a precizat că s-a cam răsuflat.