Un bolnav a cărui afecțiune se agravează odată ce temperatura crește a dat statul în judecată pentru încălzirea globală

62184349
Getty

Un austriac diagnosticat cu scleroză multiplă, o afecţiune ale cărei simptome se agravează odată ce temperaturile cresc, a depus o plângere împotriva ţării sale motivând că aceasta nu a reuşit să ofere protecţie contra încălzirii globale.

 

Dosarul a fost depus la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), a anunţat luni filiala locală a mişcării Fridays for Future, iniţiată de activista suedeză de mediu Greta Thunberg.

''După 25 de grade Celsius trebuie să folosesc un scaun cu rotile. Cu alte cuvinte, sunt deja afectat de criza climatică şi voi fi şi mai afectat pe viitor'', a explicat Mex M., care doreşte să rămână anonim, citat în comunicat.

În urma unui demers fără succes din octombrie în justiţia austriacă din cauza unor ''chestiuni de formă'', acest consultant în domeniul energiei în vârstă de 40 de ani apelează acum la organismul european pe motiv că, în opinia sa, Austria încalcă mai multe dispoziţii ale Convenţiei europene a drepturilor omului, printre care se numără Articolul 2, cu privire la ''dreptul la viaţă''.

''Legea naţională asupra climei este slabă şi, în plus, actualul arsenal legal nu ne oferă posibilitatea de a depune contestaţie'', a explicat pentru AFP avocata bărbatului, Michaela Kroemer.

''Prin urmare, solicităm dreptul de a contesta această lege şi solicităm, de asemenea, măsuri climatice mai eficiente'', a adăugat ea.

 

CEDO are deja în lucru mai multe plângeri similare

 

''Statul nu a reuşit să acţioneze şi trebuie să facă mai multe pentru a limita la 1,5 grade Celsius creşterea temperaturilor de pe planetă'' comparativ cu valorile anterioare revoluţiei industriale, a continuat avocata.

La solicitarea AFP, Ministerul Mediului, condus de un membru al partidului ecologist de la începutul anului 2020, nu a răspuns imediat.

Dosarul de o mie de pagini a fost transmis vineri la Strasbourg, unde Curtea ar trebui să decidă până în vară dacă acest caz va fi tratat cu prioritate având în vedere situaţia de urgenţă climatică.

Fridays for Future a lansat o campanie de finanţare participativă (crowdfunding) care a strâns 30.000 de euro pentru a acoperi toate costurile asociate acestui demers.

Două plângeri similare sunt în curs de examinare la CEDO: şase portughezi cu vârste cuprinse între 8 şi 21 de ani acuză 33 de state europene că nu şi-au îndeplinit angajamentele privind combaterea încălzirii globale, în timp ce în Elveţia asociaţia ''Les Aînées pour la protection du climat'' dă în judecată Confederaţia Elveţiană pentru neglijenţă climatică.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62184346
10 curiozități despre prințul Philip. Sora mai mare a ducelui a murit într-un accident de avion

Cel mai longeviv monarh din lume, prințul Philip, a finalizat peste 22.000 de angajamente regale înainte de retragerea sa în 2017.

62168383
Condițiile în care românii pot pleca în Grecia, în vacanță, din 16 aprilie

Grecia îşi redeschide graniţele pentru turism din 16 aprilie, a anunţat, luni, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), Claudiu Năsui, potrivit Agerpres.

62184313
Fost comandant NATO: Maia Sandu a demonstrat foarte mult curaj. Mi-aș dori ca și liderii de la Berlin și Paris să fie la fel

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a demonstrat foarte mult curaj când a cerut ca soldații ruși să plece din Transnistria, a spus generalul Ben Hodges, fost comandant NATO, care li-ar dori ”ca și liderii de la Berlin și Paris să fie la fel”.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.