Un bărbat condamnat pentru viol în urmă cu 47 de ani a fost eliberat cu ajutorul probelor ADN. „Sunt în sfârșit liber”

62384235

După 47 de ani, un bărbat din New York, condamnat pentru viol, a fost exonerat cu ajutorul probelor ADN. Aceasta este cea mai lungă condamnare pe nedrept din istoria SUA, care a fost răsturnată de probele ADN, relatează BBC.

Leonard Mack, în vârstă de 72 de ani, a petrecut peste șapte ani în închisoare după ce a fost condamnat în 1976 pentru un viol pe care nu l-a comis.

„Nu mi-am pierdut niciodată speranța că într-o zi voi fi dovedit nevinovat. Acum adevărul a ieșit la iveală și în sfârșit pot respira. În sfârșit sunt liber", a mărturisit el.

Adevăratul făptuitor, un infractor sexual condamnat, a mărturisit violul.

Ziua care i-a schimbat viața

În mai 1975, două adolescente care veneau de la școală au fost amenințate cu arma și răpite de un bărbat. Una dintre fete a fost violată de două ori, în timp ce cealaltă a reușit să scape și să fugă după ajutor.

Departamentul de Poliție din Greenburgh a emis atunci un mesaj pentru ofițeri, să caute un tânăr de culoare în vârstă de 20 de ani.

La scurt timp după atac, poliția l-a oprit pe Leonard Mack, care se afla întâmplător în zonă la volanul mașinii. Deși el purta haine diferite de cele ale suspectului, poliția l-a arestat.

Unitatea de examinare a condamnărilor procurorului din comitatul Westchester, împreună cu o organizație nonprofit angajată să exonereze persoanele condamnate pe nedrept, au efectuat noi teste ADN în acest caz, în anul 2022. Tesetele au dezvăluit că autorul faptei a fost, de fapt, un bărbat care a fost condamnat pentru o spargere și viol în Queens, fapte care au avut loc la câteva săptămâni după scenele șocante din mai 1975. Bărbatul fusese, de asemenea, condamnat în 2004 pentru furt și agresiune sexuală asupra unei femei din comitatul Westchester.

Leonard Mack, care este un veteran al războiului din Vietnam, locuiește de aproape 21 de ani în Carolina de Sud împreună cu soția sa.

„Acum adevărul a ieșit la lumină și în sfârșit pot să respir. Sunt în sfârșit liber", a spus el.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
O femeie de 33 de ani a murit din cauza unei boli rare, după ce un medic i-a spus că totul este ”doar în mintea ei”

O femeie de 33 de ani din Noua Zeelandă a murit din cauza unei tulburări rare, după ce un medic i-a spus că boala cu care se confruntă era ”doar în mintea ei”, relatează New York Post.

Un procuror îl va inculpa pe fiul lui Biden în această lună pentru deţinere ilegală de armă de foc

Procurorul special care îl anchetează pe fiul preşedintelui american Joe Biden, Hunter, şi-a anunţat intenţia de a-l inculpa pentru deţinere ilegală de armă de foc, potrivit documentelor judiciare făcute publice miercuri, transmite AFP.

Un bărbat a încercat să traverseze Oceanul Atlantic într-o „roată de hamster”. Ce s-a întâmplat după ce a fost prins

Un bărbat din Florida a fost arestat după ce a încercat să traverse Oceanul Atlantic spre Londra într-o „roată de hamster” improvizată.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.