Pasager violent legat la mâini și picioare de ceilalți călători. Avionul s-a întors din drum

62016390
Facebook.com

Cinci pasageri au fost nevoiţi să ajute echipajul unei aeronave pentru a potoli un bărbat turbulent, care şi-a dat jos o parte din haine pe un zbor cu destinaţia Singapore, care a trebuit să se întoarcă în Australia.

Potrivit prese locale, citată de DPA și preluată de Agerpres, bărbatul a fost arestat după ce zborul companiei Scoot a aterizat pe Aeroportul Internaţional din Sydney luni seara, a declarat poliţia federală australiană pentru televiziunea publică ABC.

Avionul companiei aeriene low-cost zbura pe ruta Coasta de Aur (Australia) - Singapore, când doi bărbaţi au început să se certe. Un filmuleţ făcut de călători şi postat online arată un bărbat care încearcă să-i pună mâna în gât celuilalt, înainte ca echipajul şi alţi pasageri să intervină pentru a-i separa.

Un bărbat poate fi văzut certându-se cu un însoţitor de zbor, rupându-şi brusc tricoul şi atacând apoi o altă persoană.

Mai mulţi pasageri îl prind apoi pe atacator şi îl imobilizează pe culoarul dintre scaune, legându-i mâinile şi picioarele.

Un pasager a povestit pentru ABC că unul dintre bărbaţi băuse mult şi cam la 20 de minute după decolare a devenit agresiv. O purtătoare de cuvânt al companiei Scoot a precizat pentru ABC că bărbatul a părut să se comporte normal în timpul decolării, apoi a început să deranjeze pasagerii din jur.

În încercarea de a detensiona situaţia, însoţitorii de zbor l-au mutat şi nu i-au mai servit alcool.

Potrivit purtătoarei de cuvânt, după aproximativ două ore de zbor, bărbatul a lovit o persoană, iar cei doi au început să se încaiere, înainte ca pasagerul care a pornit cearta să poată fi imobilizat.

Pilotul a decis sa se întoarcă şi să aterizeze la Sydney. Poliţia nu a precizat dacă bărbatul scandalagiu va fi sau nu pus sub acuzare pentru comportamentul său.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62016380
Scandal diplomatic după ce Italia a acuzat Franța de ”sărăcirea Africii”
Ambasadoarea Italiei în Franţa a fost convocată luni la Ministerul de Externe francez după afirmaţiile făcute de vicepremierul italian, Luigi Di Maio, care a acuzat Franţa de "sărăcire a Africii" şi de agravare a crizei migranţilor.
62016377
Marine Le Pen: ”Multiculturalismul a eşuat peste tot în Europa"
Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a denunţat luni, la Geneva, "o supunere faţă de multiculturalism care a eşuat peste tot în Europa" .
62016340
Un spărgător de bănci în serie este căutat de FBI Cum acționează
FBI încearcă să dea de urma unui spărgător de bănci în serie, supranumit "banditul călător".