Un avion militar s-a prăbușit în California. Cinci puşcaşi marini au murit

62264921

Cinci puşcaşi marini americani au murit în accidentul avionului militar prăbuşit miercuri în sudul Californiei, a anunţat joi un purtător de cuvânt al escadrilei lor, transmite AFP.

Accidentul a avut loc în apropiere de Glamis, la 35 km de frontiera mexicană, şi a implicat un aparat de tipul MV-22B Osprey care participa la o misiune de antrenament, precizează în comunicatul său escadrila a 3-a Marine Aircraft Wing, cu baza la San Diego, potrivit Agerpres.

Escadrila a dezminţit oficial 'zvonurile' potrivit cărora la bordul avionului se aflau substanţe radioactive.

Armata americană a suferit deja mai multe accidente care au implicat acest model de avion Osprey, cu decolare verticală. Un aparat MV-22 Osprey care participa la exerciţii militare NATO s-a prăbuşit în Norvegia în luna martie, toţi cei patru membri ai echipajului american pierzându-şi viaţa.

Articol recomandat de sport.ro
Cum s-a votat la Balonul de Aur 2026: țările în care Kane n-a prins nici top 5, iar Yamal nu a existat: "Recunosc că am greșit!"
Cum s-a votat la Balonul de Aur 2026: țările în care Kane n-a prins nici top 5, iar Yamal nu a existat: "Recunosc că am greșit!"
Citește și...
62262150
Putin spune că Rusia nu va opri sondele de petrol şi nu crede că Occidentul se poate lipsi de energia rusească

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că societăţile petroliere ruseşti nu-şi vor opri sondele de petrol, în pofida sancţiunilor impuse de statele occidentale, relatează Reuters, conform Agerpres.

62264929
O indiancă și-a legat fata de 5 ani de mâini și picioare și a lăsat-o în soare pentru că nu și-a făcut temele

O mamă și-a legat fiica de cinci ani și a lăsat-o în soarele arzător de 45 de grade pentru că nu și-a terminat temele, scrie The Sun.

62264902
Avionul misterios a plecat inițial din Lituania. A aterizat de două ori ca să alimenteze până să fie abandonat în Bulgaria

Avionul care a tranzitat miercuri spațiul aerian al României a decolat inițial din Lituania și a aterizat pentru câteva minute pe un aeroport din Ungaria, unde a alimentat, potrivit dehir.hu.

Recomandări
Agerpres pensionari
Pensiile ar putea crește în două etape în 2027. Cifra luată în calcul momentan la Ministerul Muncii

Anul viitor ar putea aduce schimbări importante pentru vârstnici. Pe baza unor calcule intermediare, ministrul Muncii estimează că pensiile ar putea crește cu aproximativ 7%. 

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.