Un avion care a plecat din SUA a fost deviat în ultima clipă deoarece era prea mare pentru aeroportul din Italia

62510499
Shutterstock

Un zbor transatlantic operat de American Airlines a fost deviat, iar pasagerii au fost transportați cu autocarul, după ce compania a trimis, aparent, un avion prea mare pentru aeroportul de destinație.

Zborul 780 de luni a decolat din Philadelphia la ora 19:42 (ora locală) și urma să aterizeze în Napoli, Italia, la ora 10:00, ora locală. Însă, potrivit datelor Flightradar24, după aproximativ șapte ore de zbor, un Boeing 787-9 a făcut brusc cale întoarsă deasupra Mării Tireniene, la vest de Peninsula Italiană.

Avionul se afla la doar 110 km de Aeroportul Internațional din Napoli când a fost deviat spre nord, aterizând în cele din urmă la Aeroportul Roma Fiumicino, scrie Business Insider.

Un purtător de cuvânt al American Airlines a declarat pentru Business Insider că devierea s-a produs din cauza „unor limitări operaționale”.

Datele istorice de zbor arată că, de regulă, compania aeriană utilizează aeronava Boeing 787-8 pentru zborurile către Napoli. Deși cele două variante Dreamliner sunt similare ca anvergură a aripilor, modelul 787-9 este mai lung cu aproximativ 6 metri.

Documentele furnizate de Boeing și de Organizația Internațională a Aviației Civile (ICAO) arată că această diferență de dimensiuni presupune cerințe diferite pentru serviciile de intervenție și stingere a incendiilor (RFFS). În timp ce modelul 787-8 poate ateriza pe un aeroport cu clasificare RFFS Categoria 8, modelul 787-9 necesită o clasificare de Categoria 9.

Conform bazei de date Acukwik de la AviationWeek, Aeroportul din Napoli este încadrat în Categoria 8.

Articol recomandat de sport.ro
Amenda primită de Sabalenka după ce a înjurat cameramanul în direct, în timpul finalei US Open 2026
Amenda primită de Sabalenka după ce a înjurat cameramanul în direct, în timpul finalei US Open 2026
Citește și...
China, pregătită se dea drumul exporturilor de pământuri rare către UE. Se negociază și un acord pentru coniacul franțuzesc

China a declarat sâmbătă că este dispusă să accelereze examinarea şi aprobarea exporturilor de pământuri rare către firmele din Uniunea Europeană.

 

Atac cu cuţitul în Munchen. O femeie care a înjunghiat doi trecători a fost împuşcată de poliţie

O femeie în vârstă de 30 de ani a fost împuşcată de poliţie în München, sudul Germaniei, după ce a atacat două persoane cu un cuţit, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al instituţiei, citat de EFE.

Surpriză de proporții pe piața monetară. Rubla rusească este cea mai performantă monedă din lume, în pofida sancţiunilor

În pofida unui război prelungit, a scăderii preţurilor petrolului şi a sancţiunilor severe, rubla rusească a înregistrat o creştere spectaculoasă în 2025, devenind, conform Bank of America, cea mai performantă monedă din lume, cu un avans de peste 40%.

Recomandări
Politico: Europa ezită să acţioneze, în ciuda intensificării atacurilor hibride ruseşti. Kremlinul testează limitele NATO

În ciuda intensificării atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice europene şi a fabricilor de armament, ţările NATO rămân reticente în a lua măsuri dure imediate care ar putea provoca Kremlinul, scrie Politico.

MApN: Drone detectate în apropierea graniţei cu România. Două avioane F-16 au fost trimise să monitorizeze zona

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat marţi dimineaţă mai multe ţinte aeriene în Ucraina, în apropierea graniţei cu România, a informat Ministerul Apărării Naţionale.

Protest de amploare al fermierilor în fața Guvernului. Oierii anunță că rămân în stradă până își rezolvă revendicările

Fermierii protestează marți în fața Guvernului, fiind așteptați agricultori din toate sectoarele, de la apicultură și cultura mare până la creșterea ovinelor.