Un autobuz a plonjat într-un lac din China. Cel puțin 21 de morți și 15 răniți. VIDEO șocant

×
Publicitate

Cel puţin 21 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 15 au fost rănite marţi în sud-vestul Chinei după ce un autobuz a plonjat într-un lac artificial în provincia Guizhou, au anunţat autorităţile, transmit AFP, dpa şi Xinhua.

Accidentul s-a produs în jurul orei locale 12.00 (04.00 GMT), în oraşul Anshun, a comunicat Biroul pentru situaţii de urgenţă din Guizhou, o provincie săracă din sud-vestul Chinei, transmite Agerpres.

În autobuz se aflau elevi de liceu care dădeau bacalaureatul, ale cărui probe au început marţi dimineaţă, a transmis televiziunea publică CCTV, citând martori oculari.

Postul TV a postat pe site-ul său imagini surprinse de camere de supraveghere care arată cum vehiculul deviază de la traseu, loveşte o barieră de securitate de pe marginea şoselei şi plonjează în lac.

„Potrivit celui mai recent bilanţ stabilit la ora 17.30, 36 de persoane au fost scoase din apă. Printre ele se află 21 de morţi şi 15 răniţi. Răniţii au fost transportaţi la spital pentru a primi îngrijiri', au informat autorităţile locale.

La locul accidentului au fost mobilizate 19 camioane de pompieri, 21 de bărci pneumatice şi 97 de salvatori, conform Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă.

Autorităţile nu au confirmat dacă la bord se aflau liceeni.

Nu se ştie deocamdată dacă accidentul a fost provocat de condiţiile meteo.

Guizhou este una din provinciile care au fost lovite de ploi torenţiale în ultimele săptămâni, mii de oameni fiind evacuaţi din cauza inundaţiilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62135652
Directorul FBI, dezvăluiri grave despre China. „La fiecare zece ore”, SUA deschide o anchetă

China are „preferinţe” pentru viitoarele alegeri din SUA, a declarat marţi Christopher Wray, directorul Biroului Federal pentru Investigaţii (FBI), menţionând că este deschisă o nouă anchetă de contraspionaj care implică Beijingul „la fiecare zece ore”.

62135648
Scene violente în Serbia, după ce Guvernul a anunțat că se revine la starea de urgență. Proteste la sediul Parlamentului

Scenele violente de marți noapte din Belgrad continuă și miercuri seară.

62135641
China a înregistrat primul caz de febră Dengue în aceeași zi în care a reapărut ciuma bubonică

China a înregistrat un nou caz de febră Dengue în aceeași zi în care a fost descoperit un bărbat cu ciumă bubonică, au transmis oficialii chinezi.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.