Directorul FBI, dezvăluiri grave despre China. „La fiecare zece ore”, SUA deschide o anchetă

62135652
Shutterstock

China are „preferinţe” pentru viitoarele alegeri din SUA, a declarat marţi Christopher Wray, directorul Biroului Federal pentru Investigaţii (FBI), menţionând că este deschisă o nouă anchetă de contraspionaj care implică Beijingul „la fiecare zece ore”.

„Campania de influenţă pernicioasă a Chinei vizează politicile şi poziţiile noastre 24 de ore din 24, 7 zile din 7, 365 de zile pe an”, a declarat Christopher Wray într-un discurs la Institutul Hudson din Washington.

În opinia lui, nu există „nicio ameninţare specifică” privind scrutinul din 3 noiembrie, în care preşedintele republican Donald Trump va candida pentru un al doilea mandat împotriva democratului Joe Biden.

Dar aceste presiuni „permanente” au „evident implicaţii pentru alegeri”, a apreciat el. Şi chinezii „fără îndoială au preferinţe”, a adăugat directorul FBI fără a da detalii.

În cadrul discursului său, el a descris pe termen lung eforturile crescânde ale Beijingului de a avea acces la secretele tehnologice americane.

„Timp de zece ani, am asistat la o creştere de 1.300% a dosarelor de spionaj economic care implică China”, a spus el, referindu-se la „unul dintre cele mai mari transferuri de informaţii din istoria umanităţii”.

Pe lângă dosarele de acest tip se adaugă peste 1.000 de alte anchete legate de furtul de date cu caracter personal, intruziuni în cercetări universitare sau presiuni asupra disidenţilor refugiaţi în Statele Unite, a a menţionat, de asemenea, oficialul american.

„Am ajuns în punctul în care FBI deschide o nouă anchetă de contraspionaj legată de China la fiecare zece ore”, a menţionat directorul FBI.

„Chiar acum, China lucrează pentru a compromite (...) cercetarea americană privind COVID -19”, a precizat Christopher Wray. În opinia sa, aceste campanii coordonate de Partidul Comunist Chinez reprezintă „cea mai mare ameninţare pe termen lung” pentru securitatea Statelor Unite ale Americii.

Guvernul lui Donald Trump a adoptat în ultimele luni un ton foarte critic faţă de China, pe care preşedintele american o acuză că a ascuns amploarea răspândirii noului coronavirus atunci când acesta apărut în centrul ţării, la sfârşitul anului 2019.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62135648
Scene violente în Serbia, după ce Guvernul a anunțat că se revine la starea de urgență. Proteste la sediul Parlamentului
Scenele violente de marți noapte din Belgrad continuă și miercuri seară.
62135641
China a înregistrat primul caz de febră Dengue în aceeași zi în care a reapărut ciuma bubonică
China a înregistrat un nou caz de febră Dengue în aceeași zi în care a fost descoperit un bărbat cu ciumă bubonică, au transmis oficialii chinezi.
62135639
Cum transporta un român BMW-ul din Marea Britanie în România. Polițiștii l-au oprit imediat
Un șofer român fost prins de polițiști pe o autostradă din Germania în timp ce tracta o remorcă improvizată, căreia îi lipsea o roată. Bărbatul folosea platforma pentru a transporta un BMW din Marea Britanie în România.