Un aliat al lui Putin cere „arme capabile să distrugă Kievul” după „actul terorist planificat” asupra Kremlinului

62244697
Profimedia

Preşedintele Dumei de Stat a Rusiei cere utilizarea "armelor capabile să oprească şi să distrugă regimul terorist de la Kiev", după ce Rusia a acuzat Ucraina că a atacat Kremlinul cu drone, într-o încercare eşuată de a-l ucide pe Vladimir Putin.

 

Viaceslav Volodin spune că tentativa de atac cu drone asupra reşedinţei prezidenţiale de la Kremlin face imposibilă orice negociere cu conducerea de la Kiev. Pe fondul a ceea ce se întâmplă, "nu pot exista negocieri cu regimul Zelenski", a scris Viaceslav Volodin (foto articol), miercuri, pe canalul său Telegram, relatează agenţia rusă Interfax.

El a declarat că tentativa de atac asupra Kremlinului a fost "un atac asupra Rusiei" şi că actuala conducere ucraineană "ar trebui să fie recunoscută ca organizaţie teroristă".

"Vom cere folosirea armelor care sunt capabile să oprească şi să distrugă regimul terorist de la Kiev", a scris Volodin.

Serviciul de presă al Kremlinului a anunţat, miercuri, că marţi seară a avut loc o tentativă de atac cu dronă asupra sediului Preşedinţiei ruse, dar şeful statului nu se afla acolo şi nu a păţit nimic. Potrivit Kremlinului, dronele de atac au fost anihilate.

Kremlinul a descris acţiunile ca fiind "o acţiune teroristă planificată şi un atentat asupra preşedintelui Federaţiei Ruse, desfăşurate în ajunul Zilei Victoriei, parada din 9 mai, la care sunt programaţi să participe şi oaspeţi străini".

"Partea rusă îşi rezervă dreptul de a riposta când şi unde consideră necesar", se arată în comunicatul Kremlinului.

Baza, un canal Telegram având ca surse instituţii de aplicare a legii din Rusia, a postat o înregistrare video care arată un obiect zburător ce se apropie de cupola clădirii Senatului de la Kremlin cu vedere spre Piaţa Roşie - locul unde va avea loc parada de Ziua Victoriei - şi care explodează la un moment dat într-o sferă intensă de lumină chiar înainte de a atinge cupola.

Un alt videoclip care circulă pe reţelele sociale ruseşti părea să arate o coloană de fum deasupra Kremlinului după presupusul atac.

Putin nu se afla la Kremlin în momentul atacului

Comunicatul administraţiei prezidenţiale a precizat că fragmente ale dronelor au fost împrăştiate pe teritoriul complexului Kremlinului, dar nu au existat victime sau pagube materiale.

Agenţia de presă RIA a precizat că Putin nu se afla la Kremlin în acel moment, miercuri lucrând de la reşedinţa sa Novo Ogariovo din afara Moscovei.

Videoclipul a fost postat în primele ore ale zilei de miercuri pe un grup al locuitorilor unui cartier care se află în faţa Kremlinului, peste râul Mosvka. Acesta a fost preluat de presa rusă, inclusiv de canalul Telegram al postului de ştiri militare Zvezda.

Dacă Kremlinul a declarat că Rusia îşi rezervă dreptul de a riposta, adepţii liniei dure au cerut represalii rapide împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, relatează Reuters. Margarita Simonian, şefa televiunii de stat RT, a scris pe Telegram: "Poate că acum lucrurile vor începe cu adevărat?".

Kievul neagă

Un înalt oficial prezidenţial ucrainean a negat acuzaţia - cea mai gravă pe care Moscova a lansat-o la adresa Kievului în cele peste 14 luni de război - şi a declarat că aceasta indică faptul că Moscova pregăteşte o "provocare teroristă" majoră. "Ucraina nu are nimic de-a face cu atacurile cu drone asupra Kremlinului. Noi nu atacăm Kremlinul pentru că, în primul rând, nu rezolvă niciun obiectiv militar. În opinia mea, este absolut evident că atât rapoartele despre un atac asupra Kremlinului, cât şi, simultan, presupusa detenţie a sabotorilor ucraineni în Crimeea indică în mod clar pregătirea unei provocări teroriste pe scară largă din partea Rusiei în zilele următoare", a declarat pentru Reuters consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak.

Ziua Victoriei este o sărbătoare publică majoră care comemorează înfrângerea Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial şi este o şansă pentru Putin de a obţine sprijinul ruşilor pentru ceea ce el numeşte "operaţiunea militară specială" din Ucraina. Rusia marchează această ocazie cu o paradă militară uriaşă în Piaţa Roşie, pentru care au fost deja instalate scaune.

Fără drone deasupra Moscovei

Agenţia de ştiri a statului, TASS, a declarat că parada - pentru care Kremlinul a anunţat săptămâna trecută o securitate mai strictă - va avea loc conform programului.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, anunţase mai devreme, miercuri, că oraşul a introdus o interdicţie imediată a zborurilor neautorizate cu drone.

Rusia a acuzat Ucraina de numeroase atacuri transfrontaliere de la începutul războiului, inclusiv de atacuri, în decembrie, asupra unei baze aeriene aflate în interiorul teritoriului rusesc, care găzduieşte avioane de bombardament strategic echipate pentru a transporta arme nucleare. În februarie, o dronă s-a prăbuşit în Kolomna, la aproximativ 110 km de centrul Moscovei.

În mod obişnuit, Ucraina refuză să revendice responsabilitatea pentru atacurile asupra Rusiei sau a Crimeei anexate de Rusia, deşi oficialii de la Kiev au salutat frecvent astfel de atacuri prin comentarii cu dublu înţeles sau ironice, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62239343
Un caz șocant zguduie Berlinul. Două fetiţe au fost înjunghiate de un adult, la o şcoală

Două fetiţe, de șapte, respectiv opt ani, au fost înjunghiate la o şcoala evanghelică dintr-un cartier al Berlinului, aparent de un adult care a fost arestat.

62344649
Filmul masacrului din Belgrad, soldat cu 8 morți. La doar 14 ani, copilul era antrenat periodic, cu arme, de tatăl său

Serbia este în doliu, șocată de o crimă brutală. Un elev de clasa a 7-a, posibil drogat, a năvălit înarmat în scoală și a ucis 9 oameni: 8 elevi - 7 fete și un băiat -, dar și pe paznicul școlii situate în centrul capitalei Belgrad.

62344630
Un bărbat s-a trezit cu o creatură uriașă în pantaloni după ce s-a întors dintr-o vacanță exotică

Un bărbat de origine britanică a avut parte de șocul vieții, după ce s-a întors dintr-o vacanță exotică.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.