Un act de sabotaj a paralizat traficul feroviar din Germania. Este a doua lovitură, după explozia gazoductelor Nord Stream

62294122
Shutterstock

Un act de ”sabotaj” vizând cabluri de legătură radio a provocat o pană masivă care a paralizat sâmbătă dimineaţa traficul feroviar în nordul Germaniei, a indicat compania Deutsche Bahn, citată de AFP.

 

Un ”sabotaj al cablurilor” se află la originea acestei întreruperi care a antrenat o suspendare timp de trei ore sâmbătă dimineaţa a legăturilor feroviare în tot nordul Germaniei, a indicat un purtător de cuvânt al companiei.

Pana a fost provocată de o avarie la reţeaua de radio GSM-R a trenurilor care serveşte comunicarea cu conductorii, dar de asemenea, mai global, drept "interfaţă centrală între trenuri şi infrastructura" de control, precizează publicaţia Der Spiegel, prima care a evocat suspiciuni de sabotaj, citând surse din domeniul securităţii.

Or, aceste cabluri esenţiale ar putea să fi fost tăiate în "două locuri", afirmă Spiegel.

O acţiune vizând acest cablu ar necesita "anumite cunoştinţe" despre sistemul feroviar, afirmă şi cotidianul popular Bild, precizând că poliţia federală a deschis o anchetă.

Sabotarea căilor ferate germane, la mai puțin de două săptămâni de la explozia gazoductelor Nord Stream

Traficul a fost în totalitate întrerupt timp de aproape trei ore din cauza unei "pene a sistemului radio digital al trenurilor", dar a fost restabilit ulterior, potrivit Deutsche Bahn.

Incidentul a antrenat în special întreruperea legăturilor între Berlin şi anumite regiuni din vestul şi din nordul ţării, cum ar fi Schlewig-Holstein, oraşele Hamburg şi Bremen sau Saxonia inferioară şi o parte din Renania de Nord-Westfalia.

Legătura Berlin-Amsterdam a fost de asemenea suspendată.

Anulări şi întârzieri de trenuri sunt totuşi încă prevăzute sâmbătă în cursul zilei în pofida restabilirii legăturilor feroviare, avertizează Deutsche Bahn.

Acest act intervine la mai puţin de două săptămâni după acţiuni de sabotaj care au vizat gazoductele Nord Stream 1 şi 2, care leagă Rusia de Germania pe sub Marea Baltică.

Guvernul german a consolidat protecţia infrastructurilor sale critice.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62294121
Cum arată acum podul distrus din Crimeea | VIDEO
Imaginile filmate pe podul Kerch arată rezultatele exploziei provocate sâmbătă de o mașină capcană. O parte din secțiunea rutieră a podului a fost complet distrusă și s-a prăbușit în mare.  
62294120
Rusia estimează la peste 8 milioane de dolari daunele produse de explozia de pe Podul Crimeei
Uniunea asiguratorilor din Rusia a estimat, sâmbătă, pagubele provocate Podului Crimeii de o explozie produsă la primele ore ale dimineţii între 200 şi 500 de milioane de ruble (aproximativ 3,2 milioane şi, respectiv, 8,1 milioane de dolari).
62294119
Putin a ordonat de urgență o "comisie guvernamentală", după explozia devastatoare de pe podul Kerch
Explozia devastatoare care a avut loc la Kerch, în urma căreia podul care leagă peninsula anexată Crimeea de Rusia a fost distrus, președintele rus Vladimir Putin a emis un ordin urgent.