Ultima redută ISIS din Siria a fost cucerită. Unde ar fi fugit jihadiştii

62001991
Getty

Tloul al-Safa, ultimul bastion al Statului Islamic în Siria, a căzut în mâinile regimului al-Assad.

Forţele regimului sirian au preluat sâmbătă controlul la Tloul al-Safa, ultimul bastion al grupării Statul Islamic (SI), situat între Damasc şi provincia Soudeida, în sudul ţării, a anunţat Observatorul sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează AFP.

''Forţele regimului controlează de acum această regiune după retragerea luptătorilor SI către est în Badiya (deşert), după mai multe săptămâni de asediu şi de bombardament intens ", a declarat directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.

Potrivit acestuia, între 700 şi 1.000 de jihadişti ar fi părăsit acest ultim bastion în urma "unui acord cu regimul" (sirian).

Agenţia oficială de presă SANA a anunţat ''progrese semnificative la Tloul al-Safa'', unde forţele armate controlează zonele deţinute de terorişti (...) şi continuă să verifice zonele eliberate''.

Această nouă reuşită a regimului sirian, care a obţinut victorii militare împotriva insurgenţilor şi jihadiştilor de la începutul anului şi controlează de acum două treimi din Siria, survine la aproape patru luni de la lansarea unei vaste ofensive pentru îndepărtarea SI din această zonă din sudul ţării.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62001988
Oraşul Paradise, transformat în iad. După ce au rămas sub cerul liber, localnicii sunt loviţi şi de epidemii

Președintele Trump a văzut de aproape distrugerile făcute de cel mai ucigător incendiu din istoria statului California. Bilanţul se apropie de 80 de morţi şi continuă să crească.

62001968
Avion din timpul celui De-al Doilea Război Mondial prăbușit într-o parcare. Bilanțul victimelor

Două persoane şi-au pierdut viaţa sâmbătă când un avion de vânătoare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial s-a prăbuşit într-o parcare la Fredericksburg (Texas), au anunţat media locale, relatează duminică AFP.

62001951
Ciocniri între polițiști și protestatari la comemorarea Revoltei de la Politehnica din Atena

La Atena, zeci de anarhiști au aruncat cu petarde și Cocktailuri Molotov asupra forțelor de ordine. A fost inevitabilul epilog la o mare demonstrație, în Grecia.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Primul ministru care a obținut aviz favorabil în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.