Ucraina se aşteaptă la o operaţiune de debarcare a trupelor ruse în zona Odesei

62256972

Armata ucraineană consideră că în continuare este posibilă o debarcare a trupelor ruse pe coasta de nord-vest a Mării Negre în zona oraşului-port Odesa, relatează vineri DPA, Ukrainska Pravda şi Unian, scrie Agerpres. 

Potrivit unui comunicat al Comandamentului operativ 'Sud', drone de recunoaştere şi de atac ruseşti survolează din ce în ce mai frecvent această regiune.

În plus, marina rusă continuă să aibă o prezenţă puternică în largul coastelor aflate sub control ucrainean.

Localnicilor li s-a recomandat să stea departe de plaje şi alte zone interzise de pe litoral şi să nu se aventureze în larg cu ambarcaţiuni mici. De asemenea, populaţia este invitată să semnaleze activităţi suspecte dinspre mare.

Totodată, guvernul ucrainean a anunţat că Rusia planifică să captureze combinatul siderurgic asediat Azovstal din oraşul-port Mariupol până luni.

Oleksii Arestovici, unul dintre consilierii preşedintelui Volodimir Zelenski, spune că forţele ruse încearcă să captureze combinatul până în data de 9 mai, când Rusia va marca 77 de ani de la victoria împotriva nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial.

"Cel mai frumos cadou pentru un conducător este capul adversarului său. Văd clar ambiţia de a cuceri Azovstal şi a-i raporta lui Putin 'victoria' pe 9 mai", a declarat Arestovici pentru agenţia de presă Unian. "Ei îşi doresc asta foarte mult, dar să vedem dacă şi reuşesc", a adăugat el.

Combatanţi ucraineni şi sute de civili se află în continuare în tunelurile imensului combinat metalurgic din Mariupol, conform unor surse ucrainene.

Moscova a preconizat pentru luni o mare paradă militară în Piaţa Roşie pentru a celebra victoria asupra nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial, marcată tradiţional în Rusia la 9 mai.

Până atunci la Mariupol este în curs de desfăşurare, vineri, o nouă operaţiune de evacuare a sute de civili, conform unui anunţ al ONU.

"O a treia operaţiune este în curs, dar politica noastră este de a nu vorbi despre detaliile vreunuia dintre ele înainte de finalizare pentru a evita subminarea unui posibil succes", a declarat secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU la New York.

Aproximativ 200 de civili s-ar mai afla încă în catacombele de la Azovstal, potrivit unor surse ucrainene. În cursul a două operaţiuni anterioare mediate de ONU şi Crucea Roşie, aproximativ 500 de persoane au fost evacuate în oraşul Zaporojie, aflat sub control ucrainean.

Forţele ruse promiseseră o încetare a focului şi stabilirea de coridoare umanitare pentru joi, dar nu au existat informaţii despre vreo evacuare din Mariupol, consemnează DPA. Vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk a confirmat şi ea că este planificată o nouă tentativă de evacuare vineri.

Anterior, Rusia a declarat că civilii blocaţi la Azovstal au putut să plece, asigurând că acele coridoare umanitare chiar ar funcţiona.

Dar Statul Major al armatei ucrainene susţine că joi trupele ruse au încercat - pentru a treia zi consecutiv- să ia cu asalt combinatul siderurgic, unde s-au dat lupte grele.

"Cu sprijinul aviaţiei, inamicul şi-a reluat atacul în scopul de a prelua controlul asupra combinatului", a indicat înaltul comandament ucrainean într-un buletin actualizat despre situaţia de pe front.

Moscova, cu toate acestea, neagă asaltul. "Preşedintele şi comandantul suprem (Vladimir Putin) a cerut abţinerea de la orice fel de asalt", afirmase joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de DPA.

Însă, după cum afirma recent analistul politic rus independent Vladimir Pastuhov, cercetător la University College London, UCL, atunci când purtătorul de cuvânt al Kremlinului neagă ceva, înseamnă că lucrurile stau complet invers. Pastuhov a făcut această declaraţie într-o emisiune pe canalul de internet Jivoi Gvozdi cu fostul redactor-şef al postului de radio Eho Moskvî, Aleksei Venediktov.

Situaţia rămâne tensionată şi pe alte fronturi din Donbas, regiune din estul Ucrainei, care a devenit epicentrul actualului război.

Autorităţile locale semnalează mai mulţi morţi şi răniţi din rândul civililor după bombardamente masive ruseşti asupra mai multor zone ale regiunii. Şeful administraţiei militare regionale Pavlo Kirilenko a indicat 25 de răniţi la Kramatorsk joi, unde un atac cu rachete a avariat nouă imobile de locuit, o şcoală şi obiective de infrastructură civilă.

Potrivit lui Kirilenko, au fost bombardate localităţile Ciasov Iar, Mariinka şi Avdeevka. Cel puţin o persoană a fost ucisă la Ciasov Iar, în regiunea Doneţk.

Serhii Gaidai, guvernatorul regiunii vecine Lugansk, unde de asemenea se duc lupte înverşunate, a declarat că cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa în urma bombardamentelor împotriva Severodoneţk, Lisiciansk, Gorskoe şi Popasna.

Armata rusă a utilizat în total 2.014 rachete împotriva diferitelor ţinte în războiul său împotriva Ucrainei, a afirmat preşedintele Volodimir Zelenski într-un discurs video difuzat joi seara, potrivit DPA.

În total, 2.682 de lovituri aeriene ruseşti au fost efectuate împotriva diverselor obiective din Ucraina de la începutul invaziei ruse la 24 februarie.

"Fiecare dintre aceste operaţiuni a însemnat moartea oamenilor noştri, distrugerea infrastructurii noastre", a afirmat Zelenski, subliniind că au fost grav afectate în urma bombardamentelor ruseşti îndeosebi unităţile medicale din ţară. "Până în prezent, trupele ruse au distrus sau avariat aproape 400 de facilităţi medicale", a indicat preşedintele ucrainean.

Articol recomandat de sport.ro
Clara a spus totul despre iubitul cu 53 de ani mai în vârstă: ”Primesc multe critici”
Clara a spus totul despre iubitul cu 53 de ani mai în vârstă: ”Primesc multe critici”
Citește și...
Aproape 100 de ginecologi din Turcia, amendați și suspendați din cauza operațiilor de cezariană. Medicii protestează

Aproximativ o sută de ginecologi-obstetricieni care practică cezariana au fost amendaţi sau chiar suspendaţi de Ministerul Sănătăţii din Turcia, a relatat sâmbătă ziarul BirGun.

Italia începe lucrările la un proiect de pe vremea Romei antice. Legătura cu Donald Trump

Italia se pregătește să înceapă unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură din istoria sa modernă: construirea podului suspendat peste Strâmtoarea Messina, care va lega Sicilia de partea continentală a țării. 

Taifunul Bavi amenință estul Chinei. Peste 1,8 milioane de oameni au fost evacuați

China a evacuat sâmbătă peste 1,8 milioane de persoane, pe măsură ce taifunul Bavi se îndrepta cu viteză spre marele oraş Wenzhou din estul ţării.

Recomandări
„Iadul abia acum începe”. Ucraina continuă să izoleze Crimeea de ruși. De ce „trofeul” lui Putin a devenit marea sa povară

Ucraina își intensifică campania de izolare a Crimeei ocupate ilegal de ruși, în 2014, lovind rutele logistice, podurile, infrastructura energetică și instalațiile de combustibil.

Comparația făcută de Siegfried Mureșan între guvernele Ciolacu și Bolojan. Ce îi reproșează fostului premier Marcel Ciolacu

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan afirmă, sâmbătă, că Guvernul Bolojan a adus România, în premieră, printre statele fruntaşe la absorbţia fondurilor europene, doar în primele şase luni din acest an având o absorbţie efectivă de 2,3 miliarde de euro.

Ploi torențiale, vijelii și grindină. ANM a emis o avertizare pentru București și alte 26 de județe | HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de instabilitate atmosferică, valabilă în intervalul 12 iulie, ora 12:00 – 13 iulie, ora 02:00, pentru mai multe zone din țară.