Amber Heard a spus în instanță că Johnny Depp a agresat-o sexual cu o sticlă și a amenințat-o cu moartea

×
Publicitate

Actriţa Amber Heard spune că fostul ei soț Johnny Depp a agresat-o sexual cu o sticlă și a amenințat-o că o omoară, la scurt timp după ce s-au căsătorit.

Heard a spus în instanță, joi, că l-a vizitat pe Depp în Australia, la aproximativ o lună după nunta lor din 2015, unde acesta filma pentru Pirații din Caraibe. În prima seară petrecută împreună cei doi plănuiau să ia cina împreună, dar au ajuns să se certe. Actrița a spus că Depp băuse și a împins-o în frigider, ținând-o cu mâna de gât.

După ce s-a eliberat, a fugit la etajul casei și s-a întors ulterior. A povestit în lacrimi că Depp era tot recalcitrant și că a aruncat cu sticle în ea. Apoi i-a rupt cămașa de noapte, a aruncat-o pe masa de ping-pong, după care a agresat-o sexual cu o sticlă, amenințând-o că o ucide, scrie abc.net.au.

La tribunal, actriţa a plâns cu suspine în timp ce descria episodul. Se gândea ca sticla să nu fie una din cele sparte.

În timpul agresiunii, Depp repeta: „Te voi ucide”, a spus ea juraţilor.

„Am fost speriată. Tocmai mă căsătorisem cu el”, a declarat Heard.

Câteva luni mai târziu, înapoi în Los Angeles, Heard a spus că Depp i-a spart nasul şi i-a smuls bucăţi de păr într-o altă confruntare violentă.

În urma dezvăluirilor din proces, poliția din Queensland a spus că nu cunoaște acuzațiile și nu a fost depusă nicio plângere.

„Serviciul de poliție din Queensland nu cunoștea acuzațiile din 2015 și nu a primit o plângere în legătură cu aceste presupuse incidente”, a spus un purtător de cuvânt.

Proces Amber Heard - Johnny Depp

Depp oferă o versiune diferită a evenimentelor

Depp le-a spus juraților că Heard a fost persoana care a aruncat obiecte, lovindu-l cu o sticlă de vodcă care i-a tăiat vârful degetului mijlociu drept.

Avocații săi au arătat dovezi ale vizitei sale la spital pentru a repara chirurgical degetul.

Depp a recunoscut că și-a folosit sângele de la deget pentru a scrie pe perete pentru a-i aminti lui Heard de „minciunile” pe care i le spusese.

În vârstă de 58 de ani, Johnny Depp afirmă că fosta sa soţie i-a ruinat reputaţia şi cariera după ce a scris, în decembrie 2018, un editorial în The Washington Post în care ea afirma că a fost victima violenţelor conjugale în 2016, fără însă a-l cita pe fostul ei soţ. El solicită 50 de milioane de dolari daune, sumă pe care a pierdut-o pentru că nu a mai avut contracte.

Actriţa în vârstă de 36 de ani, care a jucat în „Justice League” şi „Aquaman”, a contra-atacat şi cere 100 de milioane de dolari. Ea afirmă că a suferit „violenţe fizice şi agresiuni” de la prima întâlnire şi în timpul căsătoriei lor tumultuoase care a durat doi ani, din 2015 până în 2017.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
61924319
Ce a pățit o femeie după ce a făcut găuri în prezervativele partenerului, fără ca acesta să știe

O femeie din Germania a fost condamnată la șase luni de închisoare după ce a fost găsită vinovată de furtul spermei partenerului ei prin găurirea repetată a prezervativelor bărbatului.

62231233
Valabilitatea certificatului Covid a fost prelungită de Parlamentul European cu încă un an

Certificatul digital Covid al Uniunii Europene va rămâne necesar pentru încă un an, a decis Parlamentul European.

62257993
Cum a devenit o bătrână din Ucraina un simbol pro-război în Rusia

O bătrână din Ucraina a devenit un simbol pro-război în Rusia, după ce femeia i-a salutat din greșeală pe soldații ucraineni cu un banner sovietic. Ea a devenit extrem de populară în Rusia chiar înaintea sărbătoririi Zilei Victoriei, pe 9 mai.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.