Ucraina evacuează orașul Kupiansk după ce rușii s-au apropiat la mai puțin de 10 kilometri

×
Publicitate

Grecia va antrena piloți ucraineni pentru avioanele moderne de luptă F16. Este anunțul de luni seară al președintelui Zelenski.

Între timp, pe front, Rusia încearcă să întărească apărarea spre sud, în regiunea Herson, și se pregătește cucerirea unui nou oraș, forțând evacuarea civililor.

Nu doar jurnaliștii sunt puși pe fugă în orașul Kupiansk. Civilii care au mai rămas acolo sunt evacuați contracronometru. Rușii s-au apropiat la mai puțin de 10 kilometri de localitatea aflată în nordul Ucrainei.

Zana, localnică din Kupiansk: "Mi-e teamă. Războiul a marcat orașul nostru. Sper doar că îi vom putea alunga din țara noastră în curând, ca rușii să nu-și mai arate nasul aici".

Intens disputat continuă să fie și frontul din est. Forțele Moscovei au făcut progrese în 4 direcții, în timp ce ucrainenii au recucerit trei kilometri pătraţi în apropiere de Bahmut.

În plus, apar noi detalii legate de bombardamentele din weekend, de pe teritoriul Rusiei.

Sâmbătă, în timpul unui atac cu drone ucrainene, a fost distrus un bombardier rusesc emblematic. Imaginile postate pe reţelele sociale şi analizate de BBC arată un avion Tupolev Tu-22 în flăcări, la o bază aeriană la sud de Sankt Petersburg. Aeronava - care poate zbura cu o viteză de două ori mai mare decât cea a sunetului - a fost folosită pe scară largă de Rusia pentru a ataca orașe ucrainene.

Între timp, președintele Zelenski a mai obținut un succes legat de mult-doritele avioane F-16.

Volodimir Zelenski: "Am obţinut un rezultat important pentru coaliţia aviatică: Grecia va participa la pregătirea piloţilor noştri pe avioanele F-16. Vă mulțumim pentru această ofertă."

Danemarca şi Olanda au anunțat că vor trimite avioane F-16 Ucrainei, primele 6 - livrate la sfârşitul anului. În acest context, Rusia a avertizat că furnizarea acestor aparate de luptă Ucrainei va duce la intensificarea războiului.

Pe de altă parte, pe internet a apărut o nouă înregistrare video cu liderul mercenarilor Wagner. Îmbrăcat cu haine militare, Evgheni Prigojin se află în mijlocul unui peisaj aparent arid. Susţine că este în Africa.

Evgheni Prigojin: "Grupul Wagner desfăşoară activităţi de recunoaştere, făcând Rusia şi mai mare pe fiecare continent! Şi Africa şi mai liberă. Aducem dreptate şi fericire pentru popoarele africane şi facem viaţa un coşmar pentru ISIS, al-Qaida şi alţi nelegiuiţi".

Este a doua apariţie a lui Prigojin după rebeliunea eşuată împotriva conducerii militare de la Moscova, după care s-a spus că a plecat în Belarus.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62372250
Rusia anunță că două drone ucrainene s-au prăbușit deasupra Mării Negre, iar alte două au fost distruse în regiunea Moscovei

Ministerul rus al Apărării a declarat luni că două drone ucrainene s-au prăbuşit deasupra Mării Negre în urma unui atac dinspre Ucraina, transmite CNN.

62378690
Prigojin este în Africa, la peste 50 de grade Celsius. ”Facem Rusia și mai mare, pe fiecare continent” VIDEO

Evgheni Prigojin se află în Africa, alături de trupele Wagner și spune că face ”Rusia și mai mare pe fiecare continent”. Rusia se află în spatele loviturii de stat din Niger și întreține situația tensionată de pe acest continent.

62378693
Donald Trump intenționează să se predea: „Voi merge la Atlanta pentru a fi ARESTAT de un procuror de stânga radicală”

Fostul preşedinte Donald Trump plănuieşte să se predea la închisoarea din comitatul Fulton joi, au declarat pentru CNN două surse familiare cu acest plan.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.