Au început negocierile SUA-Ucraina de la Jeddah. Kievul nu este dispus să accepte un armistițiu pe uscat

×
Publicitate

Oficialii de la Washington și Kiev și-au început întâlnirea din orașul saudit Jeddah, privind oprirea războiului. Americanii vor sa afle dacă Ucraina este pregătită să facă Rusiei concesii "concrete".

UPDATE: Secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, a dezvăluit că atacul cu dronă de marți dimineață asupra Moscovei ar putea afecta potențialul dialog de încetare a focului în Ucraina.

„Deocamdată, americanii, în propriile lor cuvinte, încearcă să determine cât de pregătită este Ucraina pentru negocieri de pace. Încă nu există negocieri, deci nu este nimic de perturbat”, a declarat Peskov.

Cu toate acestea, el a recunoscut că „tendința emergentă” ar putea fi afectată de grevă. Peskov a mai dezvăluit că negociatorii americani vor informa Moscova cu privire la rezultatele discuțiilor de astăzi cu reprezentanții Kievului la Jeddah, potrivit agenției de presă Baha.

 

UPDATE: „Din partea Ucrainei, la întâlnire participă șeful Biroului Președintelui, Andriy Yermak, ministrul afacerilor externe Andriy Sibiga, ministrul apărării Rustem Umerov și adjunctul șefului Biroului Prezidențial, Pavlo Palis.

Din partea Statelor Unite participă secretarul de stat al Statelor Unite, Marco Rubio, și consilierul președintelui Statelor Unite pentru securitate națională, Michael Walz.

Principalele subiecte ale întâlnirii vor fi calea către pace și relațiile bilaterale dintre Ucraina și Statele Unite”, a transmis Ministerul ucrainean de Externe.

Secretarul de stat Marco Rubio a apreciat drept promițătoare propunerea ucraineană de încetare parțială a focului.

În plus, Kievul s-a arătat dispus să semneze acordul privind exploatarea resurselor minerale din țară.

La prima întrevedere după discuția Trump-Zelenski de la Casa Albă, participă consilieri prezidențiali americani și ucraineni, dar și șefii diplomației din ambele țări.

Înainte de a ateriza în Arabia Saudită, secretarul de stat american a discutat cu reporterii care l-au însoțit la bordul aeronavei oficiale.

Marco Rubio a declarat că delegația de la Washington va încerca să afle ce concesii este dispus să facă Kievul pentru a încheia războiul.

Marco Rubio, secretarul de stat al SUA: „Cel mai important lucru este să plecăm de aici cu impresia vădită că Ucraina e pregătită să-și asume decizii grele, la fel cum și rușii vor trebui să ia hotărâri dificile”.

Rubio a declarat că speră la reluarea furnizării ajutorului militar pentru Ucraina. Și că discuțiile de la Jeddah vor fi cheia unei decizii în acest sens. Oficialul a fost de față la întrevederea cu scântei dintre Trump și Zelenski, în Biroul Oval.

Marco Rubio: „Am fost șocat de cele întâmplate, întrucât lucrurile au mers contrar celor stabilite dinainte (cu delegația ucraineană n.r.). Nu mi-a venit să cred ce văd. Mi-am zis că nu e real, însă era. Dar trebuie să mergem mai departe”.

Înaintea discuțiilor din Arabia Saudită, Zelenski i-a cerut scuze liderului de la Casa Albă, a declarat Steve Witkoff - consilier și prieten al lui Trump - care participă la întrevederea de la Jeddah.

Steve Witkoff, consilierul lui Donald Trump: „Zelenski i-a trimis președintelui o scrisoare. Și-a cerut scuze pentru acel incident din Biroul Oval. Cred că acesta este un pas important”.

În Arabia Saudită a ajuns luni și președintele Volodimir Zelenski. Liderul ucrainean s-a întâlnit cu prințul moștenitor și nu va lua parte la discuțiile cu oficialii americani.

Presa de la Kiev a scris că delegația va propune instituirea unei încetări a focului în aer și pe mare și interzicerea atacurilor cu proiectile cu rază lungă de acțiune.

Însă, liderii ucraineni nu sunt dispuși să accepte un armistițiu pe uscat. Un consilier al președintelui Zelenski a declarat că Rusia ar obține, pe această cale, posibilitatea de a-și reface numărul de soldați și de a continua operațiunile militare în viitor. În plus, Ucraina insistă pe nevoia absolută de a primi garanții de securitate din partea americanilor.

Iulia Sirko-Klimenko, parlamentar ucrainean: „Ca națiune, sperăm să obținem un acord de pace drept. Ne așteptăm să primim garanții de securitate, fiindcă Rusia nu va dispărea mâine de la granița noastră”.

În același timp, surse de la Moscova au declarat pentru Bloomberg că Rusia ar fi dispusă să discute despre o încetare temporară a focului în Ucraina, în condițiile în care ar exista un „progres către un acord final de pace”. Însă, Kremlinul nu a dat de înțeles că președintele rus Vladimir Putin ar fi dispus la vreun compromis.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
„Bijuteria” cu o formă „nemaivăzută” care a ajuns pe biroul lui Trump. „Wow, asta e ceva nou”. GALERIE FOTO

Donald Trump a declarat că este încântat ca SUA să găzduiască împreună cu Mexic şi Canada Cupa Mondială din 2026. Preşedintele Statelor Unite consideră chiar că actualul război comercial dintre cele trei ţări face organizarea „mai interesantă”.

România, pe lista scurtă a lui Vladimir Putin. Un fost comandant NATO anunță „următoarea țintă” a Rusiei, după Ucraina

Foști comandanți NATO au lansat un scenariu teribil, susținând că Vladimir Putin va repeta ororile din Ucraina în țările baltice, iar în atenția lui s-ar mai afla și România, Republica Moldova și Georgia.

Scăderi masive pe bursa americană. Noile politici ale lui Trump au prăbușit nivelul de încredere al investitorilor

Bursa de pe Wall Street a suferit pierderi masive luni, după noile taxa vamale anunțate de președintele Trump. Sunt scăderi de peste 4.000 de miliarde de dolari.

Recomandări
Moscova s-a răzbunat: un angajat al Ambasadei României a fost declarat „persona non grata”. MAE, reacție rapidă

Rusia a declarat un angajat al Ambasadei României la Moscova „persona non grata”, a anunţat joi Ministerul de Externe rus, informează Interfax.

Sentința care ar fi blocat ROMATSA și traficul aerian din România, anulată printr-o decizie definitivă. S-a implicat și CSAT

Traficul aerian din România se poate desfășura normal, în urma deciziei Instanței Supreme, pentru că ROMATSA nu și-a pierdut certificatul de furnizor de servicii de trafic aerian.

Ploi torențiale, vijelii și grindină de până la 4 centimetri. Cod galben în mare parte din țară. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică, averse torenţiale însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabile în zone din Transilvania, Muntenia, Moldova şi Dobrogea.