Ucraina anunţă prelungirea cu 120 de zile a acordului privind exportul cerealelor sale prin Marea Neagră

62279209
Getty

Ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, a declarat joi că s-a ajuns la un acord pentru prelungirea cu 120 de zile a iniţiativei privind exportul de cereale din porturile ucrainene de la Marea Neagră, relatează Reuters şi AFP.

„O decizie în acest sens tocmai a fost luată la Istanbul. Naţiunile Unite şi Turcia rămân garanţi ai acestei iniţiative”, a indicat Kubrakov într-un mesaj pe Twitter, în care a salutat un „pas important în lupta împotriva crizei alimentare mondiale”.

Acest acord, care expira vineri seara, a permis exportarea a peste 11 milioane de tone de cereale din porturile ucrainene în patru luni.

Turcia a confirmat joi prelungirea acordului cu privire la exportul de cereale ucrainene pentru încă patru luni „în aceleaşi condiţii” ca cele care funcţionează din luna iulie, a anunţat un înalt responsabil turc pentru AFP, sub rezerva anonimatului.

Potrivit acestui responsabil, toate părţile au agreat ca „acordul să rămână în vigoare pentru încă 120 de zile pe durata lunilor de iarnă” , iar „noi aranjamente” ar putea să fie luate după încheierea sezonului rece.

O sursă internaţională apropiată negocierilor a confirmat joi pentru AFP reînnoirea acestui acord, care implică Ucraina, Rusia, Turcia şi Naţiunile Unite.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, unul dintre susţinătorii acestui acord, se declarase miercuri „convins” că acordul va fi prelungit, potrivit Agerpres.

Acordul iniţial încheiat în iulie a contribuit la evitarea unei crize alimentare mondiale, permiţând exportul de alimente şi îngrăşăminte din mai multe porturi ucrainene la Marea Neagră, care fuseseră blocate de Rusia, notează Reuters.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a salutat înţelegerea convenită între părţi pentru prelungirea acordului privind exportul de cereale prin Marea Neagră pentru a facilita exporturile agricole ale Ucrainei din porturile sale de la Marea Neagră (sud).

„Salut acordul tuturor părţilor de a continua Iniţiativa privind exportul de cereale prin porturile ucrainene de la Marea Neagră pentru a facilita transportarea în siguranţă a cerealelor, alimentelor şi îngrăşămintelor din Ucraina”, a declarat Guterres, citat într-un comunicat emis joi de Centrul de Coordonare Comună (JCC), care supervizează exporturile, cu sediul la Istanbul.

Naţiunile Unite, a spus el, sunt „pe deplin angajate în eliminarea obstacolelor rămase în calea exportului de alimente şi de îngrăşăminte din Federaţia Rusă”, o parte a acordului pe care Moscova o consideră esenţială.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62303860
Cutremurător. Soldații ruși au răpit 46 de copii de la un orfelinat, când au fugit din Herson. I-au folosit ca scuturi

Un jurnalist al postului american de știri Newsy, Jason Bellini, a aflat de la un pastor din orașul ucrainean Herson că armata rusă a răpit 46 de copii orfani atunci când s-au retras.  

62303859
Cel mai în vârstă bărbat din Japonia a murit la 111 ani. A fost supraviețuitor al bombei atomice de la Hiroshima

Shigeru Nakamura, considerat cel mai în vârstă bărbat din Japonia, a murit marţi la vârsta de 111 ani într-un cămin de bătrâni din prefectura Hiroshima, unde a locuit, relatează Kyodo.

62303858
Polițiștii au deschis focul la metroul din Teheran și au bătut mai multe femei în tren. VIDEO

Forțele de securitate din Iran au deschis focul asupra oamenilor de la o stație de metrou din capitala Teheran și au bătut femei care nu și-au acoperit părul în conformitate cu legea iraniană.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.