Turcia cumpără cerealele furate de Rusia din Ucraina, declară ambasadorul Kievului la Ankara

62263477

Ambasadorul Ucrainei la Ankara, Vasyl Bodnar, a declarat, vineri, că Turcia se numără printre ţările care cumpără cerealele pe care Rusia le-a furat din Ucraina, relatează Reuters.

Ambasadorul Ucrainei la Ankara, Vasyl Bodnar, le-a mai spus reporterilor că a cerut ajutor de la autorităţile turce şi de la Interpol, care investighează cine este implicat în transporturile de cereale care tranzitează apele turceşti.

Forţele ruse au redeschis portul Mariupol, după ce au ocupat complet oraşul şi au deminat apele din jurul acestuia.

Regiunea ucraineană Herson, ocupată de ruşi, a început să exporte cereale în Rusia

Regiunea ucraineană Herson, controlată de ruşi, a început să exporte în Rusia cereale recoltate anul trecut, a tran
smis luni agenţia de ştiri TASS, controlată de Kremlin.

Potrivit Agerpres, care citează Reuters, agenția TASS a citat un oficial local de rang înalt.

"Avem loc pentru a depozita (noua recoltă), chiar dacă avem o mulţime de cereale aici. Acum oamenii o scot parţial, după ce au făcut aranjamente cu cei care o cumpără din partea rusă'', a spus Kiril Stremusov, adjunct al şefului Administraţiei Militare-Civile.

Stremusov a declarat, de asemenea, că administraţia lucrează la furnizarea de seminţe de floarea-soarelui către fabricile de procesare locale şi ruseşti.

Ucraina a acuzat deja Rusia că îi fură grânele din teritoriile pe care Moscova le-a ocupat după ce a lansat în februarie ceea ce ea numeşte o operaţiune militară specială,
aminteşte Reuters.

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62263567
100 de zile de război. Cum arată acum situația din Ucraina după invazia Rusiei din februarie

După 100 de zile de război, Rusia controlează aproximativ 20 la sută din teritoriul Ucrainei a spus preşedintele Zelenski. Regiunea Donbas este aproape în întregime distrusă.

62263561
Video viral. O femeie din India coboară neasigurată într-o fântână pentru a face rost de apă

Un video viral arată cum o femeie din India escaladează un perete pentru a avea acces la apă.

62262778
Ministerul britanic al Apărării: Rusia obţine un ”succes tactic în Donbas” şi ”controlează mai mult de 90% din Lugansk”

Rusia obţine un ”succes tactic în Donbas” şi ”controlează mai mult de 90% din regiunea separatistă Lugansk”, anunţă, joi, Ministerul britanic al Apărării în raportul zilnic de informaţii, pe 24 februarie, scrie News.ro.

Recomandări
luca niculescu
Luca Niculescu, după prima ședință de Guvern: „Scăderea TVA, indexarea pensiilor - toți ne dorim să trăim mai bine”

Guvernul Niculescu a avut marți seara prima sa ședință, imediat după depunerea jurământului. Premierul a prezentat lista priorităților și a cerut să fie judecat „pentru rezultatele” pe care le va obține. 

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.