Trump vrea ca președintele Ucrainei să-l viziteze, deși este în plin proces de destituire

62088026
Getty

Preşedintele Donald Trump a declarat sâmbătă că şi-ar dori ca preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să îi facă o vizită la Casa Albă.

"Cu siguranţă pot spune că l-aş invita", a declarat Trump reporterilor în faţa Casei Albe, înainte de a pleca spre New York.

"Mi-ar plăcea să vină la Casa Albă dacă ar dori să vină şi cred că ar dori să vină", a adăugat acesta, potrivit Agerpres.

Apelul telefonic din 25 iulie în care Trump i-a cerut lui Zelenski să îl ancheteze pe rivalul său politic, Joe Biden şi pe familia acestuia, a determinat din partea democraţilor, care deţin majoritatea în Camera Reprezentanţilor, iniţierea unei anchete în vederea demiterii liderului de la Casa Albă.

Procedura de destituire

 

Procedura de destituire din funcţie a preşedintelui american Donald Trump a început joi seară la Washington.

Camera Reprezentanţilor, dominată de democraţi, a votat o rezoluţie prin care dă undă verde anchetei.

Trump este acuzat că a încercat să exercite presiuni asupra Ucrainei pentru a-l investiga pe rivalul său politic, Joe Biden, şi pe fiul acestuia.

Pentru condamnarea lui Trump ar trebui că două treimi dintre senatori să voteze contra lui - o ipoteză puţin probabilă, dat fiind că republicanii controlează jumătate din Camera Superioară.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62089632
O tânără s-a filmat în timp ce pilota un avion de pasageri, fără să aibă licență de zbor
Un scandal uriaș s-a iscat în Rusia, după ce o tânără a fost filmată pilotând un avion de pasageri deși nu deține o licență de zbor.
62089631
Leonardo Di Caprio o susţine pe Greta Thunberg. Actorul o numește "lider al epocii"
Actorul american Leonardo Di Caprio a întâlnit-o, vineri, la Los Angeles, pe adolescenta Greta Thunberg, declarându-şi sprijinul pentru activistă şi distribuind fotografii cu ei pe Instagram.
62089599
Atac sângeros cu maşină-capcană în Siria. Cel puțin 15 oameni au murit
Cel puţin 15 oameni au fost ucişi, dintre care majoritatea copii, într-un atac cu maşină-capcană care a avut loc sâmbătă în oraşul sirian de frontieră Tal Abyad, care se află sub controlul forţelor turce, informează dpa.