Procedura de destituire a lui Donald Trump a început. De câte voturi au nevoie democraţii

×
Publicitate

Procedura de destituire din funcţie a preşedintelui american Donald Trump a început joi seară la Washington.

Camera Reprezentanţilor, dominată de democraţi, a votat o rezoluţie prin care dă undă verde anchetei.

Casă Albă a condamnat decizia, iar Donald Trump a denunţat pe Twitter campania pornită împotriva să.

Trump este acuzat că a încercat să exercite presiuni asupra Ucrainei pentru a-l investiga pe rivalul său politic, Joe Biden, şi pe fiul acestuia.

Rezoluţia duce anchetă într-o nouă etapă prin prezentarea articolelor privind destituirea preşedintelui. Dacă acestea sunt votate de Cameră, procedura se va mută în Senat, care va organiza un proces.

Pentru condamnarea lui Trump ar trebui că două treimi dintre senatori să voteze contra lui - o ipoteză puţin probabilă, dat fiind că republicanii controlează jumătate din Camera Superioară.

„În timp ce democrații care nu fac nimic pentru cetățenii americani, și continuă cu destituirea, Administrația mea va continua să livreze rezultate reale, după cum s-a văzut în ultimele luni”, a scris Trump pe Twitter. 

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62089135
Coreea de Nord confirmă noul test balistic. Kim Jong Un „şi-a exprimat satisfacţia”
Coreea de Nord a efectuat un nou test cu lansatoare super masive de rachete multiple joi după-amiază, despre care susţine că a fost un succes, informează vineri agenţia de ştiri nord-coreeană KCNA.
62089134
19 persoane au murit după ce un camion a căzut într-o râpă, în Filipine
Nouăsprezece ţărani au murit după ce camionul în care se aflau a căzut într-o râpă în munţii din nordul Filipinelor, a anunţat vineri poliţia, relatează AFP.
62088627
Presă: Casa Albă îl va numi pe Chad Wolf ministru al securităţii interne
Casa Albă intenţionează să-l numească pe responsabilul din cadrul Departamentului Securităţii Interne Chad Wolf drept secretar interimar, informează Politico joi, citând trei persoane familiarizate cu situaţia.