Trump se pregătește pentru a doua procedură de destituire. Care sunt acuzațiile oficiale

×
Publicitate

Democraţii din Camera Reprezentanţilor sunt gata să lanseze, pentru a doua oară în 2 ani, procedura de destituire a preşedintelui în exerciţiu Donald Trump.

Asta dacă vice-preşedintele Mike Pence refuză să activeze un amendament al Constituţiei, prin care Trump ar fi înlăturat imediat din funcţie.

Motivul: instigarea suţinătorilor lui la asaltul asupra Capitoliului, miercurea trecută.

Primul demers al Congresului va fi votarea unei rezoluţii care îi cere imperios vice-preşedintelui Mike Pence să invoce Amendamentul 25 al Constituţiei şi să-l înlăture din funcţie pe preşedintele în exerciţiu.

Dacă vice-președintele refuză, democraţii din Camera Reprezentanţilor vor lansa procedura de destitutuire pentru "incitare la insurecţie". Unii congresmeni republicani își explică însă reținerea.

Nancy Mace, republican: „Una dintre problemele pe care le am atât cu invocarea Amendamentului al 25-lea cât și cu procedura de destituire este că nu cumva să dezbinăm și mai tare poporul, să nu punem gaz pe foc.”

Într-o scrisoare adresată colegilor ei, democrata Nancy Pelosi îl descrie pe Trump că fiind ”nebun, dezechilbrat și periculos, o amenințare imediată la adresa națiunii”.

Partidul Democrat american a depus luni actul de inculpare a lui Donald Trump

 

Democraţii au depus luni la Camera Reprezentanţilor un act de acuzare împotriva lui Donald Trump, prima etapă către deschiderea formală aşteptată în această săptămână a unei a doua proceduri de destituire a preşedintelui american, acuzat că a ''instigat la violenţă'' la Capitoliu, relatează AFP şi dpa.

Democraţii îl acuză pe preşedintele republican, care-şi încheie mandatul miercurea viitoare, că este responsabil pentru incidentele din 6 ianuarie, ei susţinând că prin declaraţiile sale şi-ar fi încurajat simpatizanţii să pătrundă în clădirea Capitoliului.

În acelaşi timp, democraţii, care deţin majoritatea în Cameră, au prezentat o altă rezoluţie prin care au cerut vicepreşedintelui Mike Pence să-l demită pe Donald Trump din funcţie, invocând articolul 25 din Constituţia SUA. Respectivul articol prevede că un preşedinte poate fi înlăturat dacă este considerat ''inapt'' să-şi îndeplinească atribuţiile.

Un republican s-a opus adoptării sale imediate în unanimitate. Un vot urmează să aibă loc marţi în şedinţă plenară.

Dacă Pence refuză să acţioneze, aşa cum este de aşteptat, democraţii din Cameră au promis să avanseze rapid cu procedurile de impeachment (demitere şi punere sub acuzare).

Trump, al cărui mandat se încheie pe 20 ianuarie, ar putea deveni primul preşedinte al SUA pus sub acuzare de două ori.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62166676
Omenirea nu trebuie să lase garda jos pentru că a început vaccinarea. Avertismentul experților

În lume, responsabili din politică și experți în sănătate îi îndeamnă pe oameni să nu lase garda jos pentru că a început vaccinarea.

61972584
Un teleevanghelist turc, condamnat la peste 1.000 de ani de închisoare. Ce a făcut

Un teleevanghelist turc şi creaţionist islamic a fost condamnat luni la peste 1.000 de ani de închisoare pentru acuzaţii de abuz sexual asupra unor minori, spionaj şi criminalitate organizată, relatează dpa.

62165897
Rusia a început testele clinice ale unui vaccin anti-Covid administrat într-o singură doză

Rusia a început luni testele clinice la vaccinul "Sputnik Light", care se injectează înr-o doză unică şi este menit să prevină mai rapid izbucnirea de noi focare de boală, precum şi ratele înalte de mortalitate asociate noului coronavirus, relatează EFE.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.