Trump l-a invitat pe Boris Johnson la Casa Albă. Ce pregătește președintele american

62100221
Getty

Preşedintele american Donald Trump l-a invitat pe prim-ministrul britanic Boris Johnson să întreprindă o vizită la Casa Albă în anul viitor, scrie publicaţia Sunday Times, citată de Reuters.

Invitaţia i-a fost adresată lui Johnson după recentul succes electoral al conservatorilor. Discuţiile oficiale privind data exactă a vizitei urmează să aibă loc, afirmă Sunday Times, citând surse din Downing Street, transmite Agerpres.

„Au fost propuse câteva date de la mijlocul lui ianuarie, dar nu a fost convenit nimic oficial. Este clar însă că ambele părţi vor ca aceasta să se întâmple cândva la începutul lui 2020”, mai scrie publicaţia londoneză, citând o sursă apropiată Casei Albe.

Boris Johnson şi Donald Trump au convenit luni, în cursul unei discuţii telefonice, să caute încheierea unui acord 'ambiţios' de liber schimb între Marea Britanie şi Statele Unite.

După victoria în alegeri a conservatorilor lui Johnson, Trump a declarat că Marea Britanie şi SUA sunt libere acum să încheie un nou acord comercial 'masiv' după Brexit.

„Acest acord are potenţialul de a fi mult mai mare şi mai profitabil decât orice acord care ar putea fi încheiat cu UE”, a scris Trump într-un tweet recent.

Premierul britanic Boris Johnson a obţinut vineri în Camera Comunelor un prim vot favorabil asupra acordului de Brexit pe care l-a convenit cu Uniunea Europeană şi care prevede ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar pe 31 ianuarie 2020.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62100213
Premierul Marii Britanii și-a pus șorț de bucătar și a împărțit mâncare. Cu cine a făcut poze

La o săptămână de la câştigarea alegerilor anticipate, premierul conservator Boris Johnson a vizitat trupele britanice aflate în Estonia.

62100210
Veneția, ”înghițită” de ape. Cele mai grave inundații din ultimii 50 de ani

Veneţia suferă în continuare din cauza fenomenului botezat "Acqua alta".

62100208
Cel mai grav incendiu din istoria oraşului Las Vegas: 6 morți și 13 răniți la un motel

Cel puțin şase oameni au murit şi 13 au fost răniţi după ce un motel din Las Vegas a căzut pradă focului.

Recomandări
Nicusor dan consultari id290009 inquam photos octav ganea
Avertismentul S&P înaintea noii runde de consultări de la Cotroceni. Cele două misiuni urgente ale viitorului Guvern

Liderii formațiunilor politice din Parlament sunt chemați, luni, la Cotroceni, de președintele Nicușor Dan, pentru consultări privind desemnarea unui nou candidat la funcţia de prim-ministru. 

62474189
Răspunsul Ucrainei la „noua doctrină” a lui Putin. Planul de atac al Kievului asupra Moscovei, înainte de sosirea iernii

Ucraina va intensifica atacurile asupra rafinăriilor de petrol ruseşti ca răspuns la o nouă politică a Moscovei privind atacurile aeriene, menită să forţeze populaţia să părăsească Kievul şi alte oraşe, dar nu va viza civilii, a spus Volodimir Zelenski.

Nichita stanescu agerpres
Cum a ajuns Nichita Stănescu în vizorul Securității. Povestea dosarului „Socrate”

Dosarul de urmărire informativă „Socrate”, întocmit de Securitate pe numele lui Nichita Stănescu, a fost deschis dintr-un impuls de moment.