Trump îşi presează consilierii pentru escaladarea tarifelor și are în vedere introducerea unei taxe universale

62529769
Getty

Preşedintele american Donald Trump le cere consilierilor săi de top să adopte o poziţie mai agresivă în privinţa tarifelor vamale, în contextul în care administraţia sa se pregăteşte pentru o escaladare majoră a războiului comercial global.

În pofida apelurilor venite din partea aliaţilor de pe Wall Street şi din Congres pentru o abordare mai echilibrată, Trump insistă asupra unor măsuri comerciale radicale, menite – în viziunea sa – să remodeleze economia americană. În ultimele zile, preşedintele a readus în discuţie ideea unui tarif universal care s-ar aplica majorităţii importurilor, indiferent de ţara de origine, notează publicaţia.

Casa Albă nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

Potrivit Washington Post, Trump a exprimat regrete că nu a impus tarife mai ample în primul său mandat şi a dat vina pe consilierii care l-au convins să renunţe atunci. Nu este clar însă cât de serios este luată în calcul ideea unui tarif universal.

Trump le-a spus consilierilor că tarifele reprezintă un câştig pentru Statele Unite, susţinând că acestea ar readuce locuri de muncă în producţie şi ar genera venituri de trilioane de dolari pentru bugetul federal.

Vineri, Trump a declarat că este deschis la înţelegeri bilaterale cu ţările care vor să evite noile tarife, dar astfel de acorduri vor putea fi negociate abia după ce administraţia sa va anunţa impunerea de tarife reciproce, programată pentru 2 aprilie.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62529709
Proteste la magazinele Tesla din SUA. Un american riscă 20 de ani de închisoare pentru terorism după ce a incendiat 5 mașini
Din Marea Britanie și până dincolo de Ocean, în Washington sau Arizona, mii de oameni s-au adunat în fața reprezentanțelor companiei lui Elon Musk, Tesla, în semn de protest.
62531031
Trump spune că ”nu-i pasă deloc” de scumpirea mașinilor din SUA. Mesajul pentru producătorii auto: ”Felicitări!”
Preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că "nu-i pasă deloc" de eventualele creşteri ale preţurilor maşinilor în Statele Unite în urma impunerii de taxe vamale asupra vehiculelor importate şi unor piese, notează AFP.
62531595
Turcia a arestat un jurnalist suedez pentru ”insultă la adresa președintelui” și ”terorism”
Jurnalistul suedez Joakim Medin a fost arestat în Turcia sub acuzația de "apartenență la o organizație teroristă armată" și "insultă la adresa președintelui".