Trump e gata să garanteze personal pentru rapperul american ASAP Rocky, deţinut în Suedia

62036043
Getty

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat sâmbătă că este gata să garanteze personal pentru rapperul american ASAP Rocky, deţinut în Suedia, şi că i-a spus acest lucru premierului suedez, informează AFP şi dpa, potrivit Agerpres.

"Am avut o convorbire telefonică foarte bună cu premierul suedez, Stefan Lofven, care m-a asigurat că cetăţeanul american ASAP Rocky va fi tratat corect", a scris preşedintele american pe Twitter.

"L-am asigurat că ASAP nu ar risca să fugă şi m-am oferit să garantez personal pentru eliberarea lui pe cauţiune sau altă alternativă", a adăugat el.

"Echipele noastre vor continua să vorbească şi noi am convenit să vorbim din nou în 48 de ore!", a precizat Donald Trump.

ASAP Rocky, în vârstă de 30 de ani, al cărui nume real este Rakim Mayers, este suspectat de agresiune după o altercaţie pe 30 iunie la Stockholm. A fost arestat în 3 iulie în capitala suedeză, după un concert, împreună cu alte trei persoane.

Un tribunal a subliniat apoi că el prezintă un "risc de a fugi", iar un procuror a cerut vineri menţinerea sa în detenţie până pe 25 iulie. El riscă până la doi ani de închisoare.

Situaţia sa a ajuns la urechile lui Donald Trump, căruia vedeta de reality-show Kim Kardashian - care a fost primită de mai multe ori la Casa Albă - i-a cerut să intervină.

Vineri, preşedintele Statelor Unite a scris pe Twitter că a discutat şi cu soţul lui Kim Kardashian, rapperul Kanye West, despre "încarcerarea lui ASAP Rocky''. "Atât de mulţi oameni ar dori să vadă acest lucru rezolvat rapid!", a scris Donald Trump.

Originar din New York, ASAP Rocky a devenit cunoscut în 2011 cu lansarea unei compilaţii numite "Live. Love.ASAP''. În 2013, a continuat cu primul său album cu titlul "Long. Live.ASAP''.

Mai mult de 610.000 de persoane au semnat o petiţie pe internet #JusticeForRocky cerând eliberarea lui.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62064093
Arsenalul descoperit într-un laborator din Hong Kong, înaintea unui protest masiv

Poliţia din Hong Kong a anunţat sâmbătă că a descoperit un laborator clandestin de fabricare a explozivilor TATP în care se aflau şi dispozitive incendiare, acid, cuţite şi bare de metal.

62064092
Peste 20.000 de ruși au ieșit în stradă pentru a cere alegeri libere și corecte

Peste 20.000 de persoane s-au adunat sâmbătă pe un larg bulevard din centrul Moscovei pentru a cere alegeri locale libere şi corecte, transmite AFP.

62064090
Alertă din cauza valului neobișnuit de căldură. Canicula provoacă incendii de vegetație

Valul de căldură care a cuprins zone întinse din emisfera nordică a ajuns și în zone cu ieșire la Oceanul Arctic, din Alaska până în Groenlanda și Siberia.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.