Trei copii ucişi de o mină, în Ucraina. Mărturia unui supraviețuitor

61989490
Getty

Trei copii şi-au pierdut viaţa şi altul a fost rănit duminică în explozia unei mine în estul separatist al Ucrainei, teritoriu aflat în război din 2014 şi unul dintre cele mai acoperite cu dispozitive explozive la nivel mondial, relatează AFP.

Accidentul s-a produs în oraşul industrial Gorlivka, la 30 de kilometri nord de bastionul rebelilor Doneţk, a precizat un responsabil separatist cu rang înalt, Eduard Basurin.

Copilul rănit a fost internat în spital, a adăugat el.

"Am fost aruncat într-o parte şi am căzut. O schijă m-a atins la mână, după ce a trecut pe lângă capul meu. Din fericire, nu m-a omorât", a declarat pentru AFP Dmitri, 10 ani, care a supravieţuit exploziei.

Potrivit primarului localităţii Gorlivka, Ivan Prihodko, copiii au "plecat să se plimbe în zona de contact" dintre beligeranţi, unde "se află o mare concentrare de muniţie".

"Este chiar o zonă tampon. După cum a explicat băiatul care a supravieţuit, au găsit acolo o casă abandonată şi doreau să aibă parte de aventuri", a precizat el.

"Suntem permanent confruntaţi (cu problema minelor) şi cred că va mai fi aşa destulă vreme", a adăugat primarul.

Potrivit unui raport al ONU publicat la sfârşitul lui 2017, 220.000 de copii se află în mare pericol de a fi loviţi de mine şi alte arme explozive în estul Ucrainei, pradă unui conflict între separatiştii proruşi şi forţele guvernamentale care a făcut peste 10.000 de morţi din 2014.

Acordul de pace semnat în 2015 la Minsk a permis o reducere considerabilă a violenţelor, dar zone întregi sunt rămân acoperite cu mine antipersonal şi muniţie neexplodată, uneori în apropierea şcolilor şi terenurilor de joacă.

UNICEF a îndemnat părţile beligerante, la sfârşitul lui 2017, să lanseze activităţi de deminare şi refacere a infrastructurii.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Dani Alves și Joana Sanz divorțează! Cum explică decizia modelul spaniol
Dani Alves și Joana Sanz divorțează! Cum explică decizia modelul spaniol
Citește și...
61989489
O consilieră a lui Donald Trump a mărturisit că a fost agresată sexual
Consiliera preşedintelui Donald Trump, Kellyanne Conway, a declarat duminică la postul CNN că şi ea a fost agresată sexual
61989319
Ar putea fi "mii de morți” în Indonezia. Salvatorii caută supraviețuitori printre dărâmături
Creşte înfiorător numărul victimelor după cutremurul şi tsunami-ul care au lovit insula indoneziană Sulawesi. Sunt cel puţin 832 de morţi, a anunţat Agenţia naţională pentru dezastre.
61989459
Ciclonul Zorba a ajuns în Turcia, după ce a spulberat Grecia. Dezastrul lăsat în urmă
Continuă să apară imagini impresionante cu ciclonul Zorba, cea mai puternică furtună pe care au cunoscut-o grecii.