Traumele copiilor separați de părinți la granița cu SUA. Avertismentul psihologilor

61968125
Getty

Pediatrii și experții specializați pe traumele copiilor alertă trag un semnal de alarmă privind separarea copiilor migranți de părinții lor, la granița cu Statele Unite.

Ei avertizează că astfel de evenimente îi pot afecta grav din punct de vedere fizic și psihologic.

Cu cât apar mai multe poveștidespre copii care sunt separați de părinți la granița dintre Statele Unite și Mexic, medicii si oamenii de știință avertizează că ar putea exista impacte ireversibile pe termen lung asupra sănătații copiilor dacă nu sunt urgent reuniți cu familiile lor, informează BBC News.

De la mijlocul lunii aprilie până în mai a acestui an, Departamentul de Securitate Națională din Statele Unite precizează că au separat aproape 2,000 de familii, după ce au trecut granița în America. Adulții fac pușcarie și sunt urmăriți penal pentru trecerea ilegală a graniței ilegale în contextul noii politici „zero-toleranță” impusă de Administrația Trump, în timp ce copiii lor sunt mutați în adăposturi supravegheate de Biroul de Reinstalare a Refugiaților.

Potrivit cifrelor din luna mai, făcute publice de Departamentul de Sănătate și Servicii Umane, copiii care sunt ținuți, în medie, 57 de zile, însă au existat relatări că aceștia fost separați de familie luni de zile, iar parinți au fost deportați fără a ști unde se află copiii lor.

Secretarul Departamentului pentru Securitate Națională, Kristjen Nielsen, se apără spunând că minorii sunt bine îngrijiți, hrăniți corespunzător și că primesc îngrijiri medicale. Pe de altă parte, medicii pediatri atrag atenția că nu este suficient să fie în siguranță din punct de vedere fizic și bine hrăniți, separarea de părinți aducând după sine efecte negative pe termen lung care le afectează sistemul imunitar, dar și personalitățile.

Astfel, oameni de știintă spun că momentul separării produce o traumă si induce o stare de panică atât la parinți, cât și la copii, ceea ce va declanșa schimbări la nivelul hormonilor de stres, tensiune mai mare, anxietate și simptome fizice cum ar fi durerile de cap și de stomac.

„Când stresul este la un nivel ridicat pentru o perioadă de timp semnificativă, poate avea efecte biologice. Cu cât este mai tânără o persoană, cu atât e mai gravă amenințarea”, atrage atenția Jack P. Shonkoff, directorul Centrului de Dezvoltare a Copilului, din cadrul Universității Harvard.

Deși în cele din urmă ei nu vor mai plânge după părinții lor, vor fi în continuare în stare de șoc, la nivel biologic, a mai spus specialistul.

La rândul său, profesorul de pediatrie și neuroștiință de la Școala de Medicină din cadrul Universității Harvard atrage atenția că un nivel ridicat de stres afectează structurile creierului.

Nelson este un investigator principal in Proiectul de intervenție timpurie din București, un studiu pe termen lung care a analizat 136 de bebeluși și copii mici, abandonați în orfelinate din România, în 2000. Nelson și colegii lui au urmărit acești copii timp de 18 ani.

Astfel, în cadrul studiului, ei au că la copiii plasați în asistență maternală creierul funcționează diferit comparativ cu cel al micuților care au rămas în orfelinate.

„Ce vedem în copiii care au rămas în instituții, adică cei separați de părinți, este o reducere dramatică în activitatea electrică al creierului. Dacă după aceea sunt plasați în case bune înainte de vârsta de doi ani, multe din efectele acestea se vindecă. Dar dacă au peste doi ani, care ar însemna, să zicem, că separarea sa întâmplat de doi ani, nu mai există nici o șansă de vindecare; creierul continuieă să aibă o activitate scăzută”, a spus el.

Mai mult de atât, copii ar putea să dezvolte condiții psihologice pe termen lung, precum stres post-traumatic și axietatea separării și prezintă un risc mai ridicat de a dezvolta boli de inimă și diabet, mai tărziu în viață. Totodată, apare și posibilitatea unui impact comportamental. Expertul mai precizează că în special băieții ar putea să expună o „rece indiferență” la sentimentele celorlalți/ în ceea ce privește emoțiile față de ceilalți; pot întâmpina dificultăți cu memoria, de a-și controla impulsurile și pot deveni predispuși la un comportament delicvent.

„O altă problemă complexă este că nu știm istoricul acestor copii, așa că dacă provin dintr-o țară cu multe conflicte, dacă deja au fost expuși la experiențe traumatice, situația va fi și mai gravă”, a mai spus Charles Nelson.

Politica „zero-toleranță” anunțată de Trump în luna mai, pune in dificultate adulții migranți care încercau să treaca granița, majoritatea solicitand azil. Ei sunt plasați în custodie fiind urmariți penal. Ca rezultat, sute de minori sunt puși în centre de detenție și ținuți departe de parinții lor.

 CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Lewis Hamilton și-a oficializat relația cu Kim Kardashian pe Instagram
FOTO Lewis Hamilton și-a oficializat relația cu Kim Kardashian pe Instagram
Citește și...
Aproape 200 de morţi, după scufundarea unui feribot pe un lac din Indonezia

Tragedia a avut loc pe lacul Toba din insula Sumatra de Nord.

Trump se va întâlni cu regina Elisabeta a II-a. De ce a fost amânată vizita în UK

Preşedintele american Donald Trump se va întâlni cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu prilejul vizitei de o zi pe care o va întreprinde luna viitoare în această ţară, a declarat miercuri ambasadorul SUA la Londra, Woody Johnson.

Replica romilor pentru ministrul Matteo Salvini care vrea să-i expulzeze

În praful unei tabere de romi la periferia capitalei italiene, viaţa continuă în pofida ameninţărilor noului ministru de interne şi lider al Ligii (extrema dreaptă), Matteo Salvini, relatează AFP.

Recomandări
Diana Buzoianu: Romsilva a introdus premierea colectivă în contract, încălcând recomandările Curții de Conturi

Diana Buzoianu, ministrul interimar al Mediului, a dezvăluit miercuri o nouă neregulă la Romsilva privind premierea colectivă.

NATO răspunde după informațiile că Iranul ar putea ataca ținte militare americane din Europa: „Suntem pregătiți”

Alianţa Nord-Atlantică este pregătită să abordeze orice ameninţare şi va face întotdeauna tot ce este necesar pentru a-şi apăra aliaţii, a declarat miercuri un oficial al NATO, relatează Reuters.

Un medic rezident a murit după ce s-a aruncat de la etaj la Spitalul Universitar din București

Un medic rezident care efectua un stagiu de pregătire la Spitalul Universitar de Urgență București a murit miercuri. Reprezentanții unității medicale confirmă că decesul a survenit în urma unui act suicidar.