Transformarea Rusiei sub Vladimir Putin. În 1999, armata nu avea bani nici de șosete

×
Publicitate

Popularitatea lui Vladimir Putin, pe plan intern, pare direct proportională cu intensitatea criticilor lansate din străinătate împotriva țarului de la Kremlin.

Este un paradox care îi dezarmează pe observatorii occidentali. Cert este că mulți ruși îl asociază pe Putin cu stabilitatea și cu o relativă, dar deja pierdută, prosperitate, pe cand petrolul era scump.

Duminică noapte, Vladimir Putin a savurat pe îndelete cel mai bun scor obţinut vreodată în alegeri.

Alexander Baunov, analist politic Carnegie Center Moscova: "Fireşte, în Rusia nu au fost alegeri în sensul occidental al termenului. Dar sprijinul este mai mult sau mai puţin real. Şi, pentru Occident, rezultatul înseamnă că dacă vrei să tratezi cu Rusia - şi n-ai cum să n-o faci, e un jucător prea mare - trebuie să tratezi cu Putin".

Născut pe 7 octombrie 1952 din părinţi muncitori, care ocupau o cameră într-un apartament comunitar din Leningrad, Vladimir Putin nu era deloc predispus la gloria Kremlinului. Potrivit propriei mărturisiri, în tinereţe a învăţat că "dacă luptă este inevitabilă, trebuie să loveşti primul" şi să exploatezi semnele de slăbiciune ale adversarului

Garry Kasparov: "Zic unii că n-ar face una-alta, pentru 'că dă urât'. N-ar trimite trupe în Ucraina, n-ar anexa Crimeea, n-ar ucide oameni în străinătate, n-ar bombarda Aleppul. Păi le face pe toate astea tocmai pentru că văzut că scapă nepedepsit, netaxat".

Fostul agent KGB a fost catapultat în 1999 la şefia guvernului. În urma unui val de atentate, Putin a declanşat al doilea Război în Cecenia, un conflict sângeros, marcat de atrocităţi ale armatei ruse. Acest război va fi fundamentul popularităţii sale în Rusia în chip de bărbat puternic căruia nu-i este frică de decizii dificile.

La Kremlin s-a instalat pe 31 decembrie 1999, aparent copleşit de misiune. Era însă o şovăială înşelătoare.
Rusia era încă într-o stare de mahmureală post-sovietică.

Presa era plină de titluri despre crime la comandă, armata nu-şi putea permite nici măcar şosete pentru soldaţii, iar bugetul ţării era dependent de împrumuturi externe.

Optsprezece ani mai târziu, prietenii lui Putin conduc economia, iar armata rusă renaşte. Deşi îi place să pozeze în om modest cu gusturi simple, anchete realizate de opoziţie susţin că - în realitate - Putin ar fi cel mai bogat dintre liderii lumii. Iar aparenta lui discreţie nu-l împiedică să pozeze constant în mascul alfa: face demonstraţii de judo, călăreşte în galop cu bustul gol prin taiga sau stinge incendii la comanda unui bombardier cu apă.

Simon Sebag Montefiore: "Este disperat să-şi demonstreze forţa şi să proiecteze o imagine de putere militară. Asta e formula lui şi a fost formula tuturor liderilor ruşi, de la Romanovi la Stalin: securitate şi prosperitate acasă, glorie în străinătate! De aceea, Putin a intervenit în Siria, în Ucraina. Dar Siria s-a dovedit un front militar mult mai dificil și mai alunecos decât anticipa. Iar economia Rusiei e debilă. Nu a fost reformată".

O întreagă generaţie nu a cunoscut niciodată o Rusie fără Vladimir Vladimirovici Putin. Şi tot mai mulţi lideri străini - între care preşedintele american Donald Trump - îi imită mentalitatea de fortăreaţă naţionalistă asediată.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
Citește și...
Un angajat al Consulatului Franței, acuzat că transportat ilegal arme în Cisiordania

Un angajat al consulatului francez la Ierusalim este acuzat că ar fi furnizat ilegal arme palestinienilor. Astfel, el este acuzat că ar face parte dintr-o organizație care face trafic de arme.

Orașul din Venezuela care a pus în circulație propriile bancnote

Autoritățile din orașul venezuelean Elorza au început să emită propriile bancnote, din cauza crizei economice care afectează întreaga țară.

Un lunetist britanic a ucis un jihadist noaptea, cu o lovitură de ”una la un milion”

Un lunetist al trupelor speciale britanice susține că a ucis un luptător cu experiență al Statului Islamic cu o lovitură extrem de norocoasă, de ”una la un milion”, executată pe timp de noapte.

Recomandări
Datoria publică a României, în creștere constantă. Suntem la 61,4% din PIB. Instrumentele de finanțare a deficitului bugetar

În luna mai 2026, datoria publică a României a depășit pragul de 1.194 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă 61,4% din produsul intern brut, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Angajații din sănătate, consultați în privința noii legi a salarizării. Ilie Bolojan dă asigurări că veniturile nu vor scădea

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) a anunțat că a început o consultare națională în rândul angajaților din sănătate privind impactul ultimei forme a proiectului legii salarizării, cea din 20 august 2026.

Cod galben de caniculă în Capitală și 12 județe sudul țării. Temperaturile ajung la 37 de grade. HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic, noapte tropicală pentru 12 județe și municipiul București, valabilă până luni la ora 10:00.