TikTok ar putea evita blocarea în Statele Unite. Un senator cere o amânare de 270 de zile. „Ar putea avea consecinţe”

62511475
Getty

Senatorul Ed Markey a anunţat că va propune prelungirea cu 270 de zile a termenului până la care TikTok trebuie să taie legăturile cu ByteDance pentru a scăpa de blocarea în Statele Unite.

„TikTok are problemele ei. Însă, blocarea ar putea avea consecinţe serioase asupra a milioane de americani, care depind de aplicaţie pentru legături sociale sau susţinere economică” spune senatorul american.

Propunerea legislativă nu va modifica legea iniţială, care prevede blocarea platformei sociale chineze în cazul în care divizia din SUA nu este vândută unei companii americane.

În schimb, aceasta va prelungi perioada pe care TikTok o are la dispoziţie să pună în aplicare prevederile legii pentru a rămâne funcţională în Statele Unite.

Curtea Supremă este aşteptată să se pronunţe în zilele următoare asupra constituţionalităţii legii prin care TikTok poate fi blocată în Statele Unite, însă, specialiştii cred că aceasta va menţine prevederile originale.

În condiţiile în care TikTok SUA nu a trecut în proprietatea unei companii americane, platforma urmează a fi blocată din 19 ianuarie.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62512214
Alegerea lui Trump pentru Pentagon, Pete Hegseth, audiat timp de patru ore în comisia de specialitate a Senatului american
Pete Hegseth, alegerea lui Donald Trump pentru a conduce Pentagonul, a fost audiat în comisia de specialitate a Senatului american.  
62502629
Joe Biden retrage Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul. Havana anunță că „blocada persistă”
Preşedintele american Joe Biden a decis să retragă Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul pentru a "încuraja" discuţiile purtate sub egida Bisericii Catolice pentru eliberarea unui "număr important de deţinuţi politici" de pe insulă.
62333599
Mark Zuckerberg anunţă reduceri de personal. Aproape 5% din angajaţii Meta sunt vizați. Care sunt criteriile
Meta, compania-mamă a Facebook şi Instagram, va concedia aproximativ 5% din forţa sa de muncă, măsura concentrându-se pe angajaţii cu cele mai slabe performanţe, conform unui anunţ intern, scrie CNBC, citată de News.ro.