Theresa May anunță data demisiei de la conducerea Guvernului. Care este condiția

62031097
Getty

Theresa May a promis că va anunța o dată la care va demisiona de la conducerea Guvernului, în schimbul unei ratificări a acordului Brexitului, dezvăluie The Sun.

 

Theresa May ar urma să anunţe miercuri, într-o reuniune cu aleşi din cadrul Partidului Conservator, o dată la care se angajează să demisioneze de la conducerea Guvernului britanic, a dezvăluit marţi un jurnalist de la The Sun, informează News.ro.

Theresa May speră să obţină în schimbul demisiei sale suficiente voturi de la aleşi conservatori pentru ca să-şi supună din nou, joi, tratatul retragerii din Uniunea Europeană (UE) unui vot în vederea ratificării, în Camera Comunelor.

Această reuniune urmează să aibă loc miercuri, la ora locală 17.00 (19.00, ora României).

”Se aşteaptă tot mai mult, în Partidul Conservator, ca premierul să stabilească o dată a demisiei sale la această reuniune”, a scris marţi pe Twitter redactorul-şef politic de la tabloidul The Sun Tom Newton Dunn.

Un ales conservator a declarat, sub protecţia anonimatului, că este vorba ”cu siguranţă despre o posibilitate” în acest sens.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61905636
Oficial rus, despre suveranitatea Israelului asupra Platoului Golan: ”Un drum spre război”
Decizia Statelor Unite ale Americii de a recunoaşte suveranitatea israeliană asupra Înălţimilor Golan va avea cu siguranţă 'consecinţe negative' asupra regiunii Orientului Mijlociu, în particular asupra conflictului din Siria, a arătat marţi Kremlinul.
61999266
Prăbușirile Boeing 737 Max: ce trebuia făcut, în 40 de secunde, pentru a evita dezastrul
Piloții au la dispoziție 40 de secunde pentru a remedia o eroare care apare la sistemul automat al aparatelor de zbor Boeing 737 Max, arată simulările.
62016614
Controversata reformă a drepturilor de autor pe Internet, votată de Parlamentul European
Parlamentul European a adoptat marţi reforma europeană a drepturilor de autor pe internet, un text foarte aşteptat de media şi lumea culturală, dar contestat de platformele americane şi susţinătorii libertăţii internetului.