Tensiuni în regiunea separatistă Transnistria. Statele Unite ale Americii anunță că susţin ”suveranitatea” Republicii Moldova

×
Publicitate

Statele Unite au transmis, miercuri, că susţin "suveranitatea" Republicii Moldova, ca reacţie la situația din Transnistria.

Această regiune separatistă pro-rusă a Moldovei a cerut Rusiei "măsuri de protecţie", pe fondul tensiunilor exacerbate de conflictul din ţara vecină Ucraina, relatează AFP.

"Statele Unite susţin cu fermitate suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, potrivit Agerpres.

Guvernul Republicii Moldova respinge "declaraţiile propagandistice" ale Tiraspolului, a afirmat miercuri vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, într-o primă reacţie a autorităţilor de la Chişinău la rezoluţia adoptată anterior în cursul zilei de Congresul aşa-zişilor deputaţi "de toate nivelurile" din regiunea transnistreană.

"Guvernul Republicii Moldova şi Biroul Politici de Reintegrare resping declaraţiile propagandistice venite dinspre Tiraspol. Ţinem să subliniem că regiunea transnistreană beneficiază de pe urma politicilor de pace, securitate şi integrare europeană pe care le promovează Chişinăul în cadrul legăturilor sale cu Uniunea Europeană", a declarat Oleg Serebrian.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62429391
Cel mai vechi producător de lactate din Italia angajează numai persoane de peste 60 de ani. ”Cei tineri m-au dezamăgit”

Cel mai vechi producător de lactate din Italia a anunțat că va angaja de acum doar persoane de peste 60 de ani, pentru că tinerii au dezamăgit. Compania înființată acum aproape 250 de ani este celebră în toată lumea pentru produsele sale.  

62307450
10 oameni sunt acuzați în Grecia pentru o serie de atacuri cu bombă și grenade. Un atac era plănuit în Salonic

Un procuror grec a acuzat 10 persoane pentru o serie de atacuri recente cu bombă și grenade de mână, inclusiv pentru o explozie care era planificată luna aceasta cu un colet capcană la un tribunal din orașul Salonic, au declarat surse pentru Reuters.

62417865
Erdogan are relații bune cu Moscova, dar susține planul de pace al Ucrainei. Ce le cere rușilor

Recep Erdogan susține planul de pace al Ucrainei și transmite Rusiei, cu care menține o relație bună, că trebuie să se alăture unui ”efort comun” pentru a stabili pacea.

Recomandări
Călin Georgescu
Câți bani ar avea Călin Georgescu în cele șapte conturi pe care DIICOT a pus sechestru

Călin Georgescu și soția sa, Cristela, au mers miercuri dimineață la DIICOT, pentru a doua zi la rând, pentru a asisra la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor de stocare ridicate de anchetatori.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Batrani pacaliti
Escrocherie de amploare în Capitală. Bătrâni, păcăliți că sunt grav bolnavi și puși să ia credite pentru „leac”. Ce cumpărau

Escrocherie de proporții în Capitală, mascată sub paravanul unor clinici private mai mulți bătrâni ar fi fost înșelați să creadă că sunt grav bolnavi și să plătească servicii medicale scumpe.