Temperaturi extreme în India. 49 de persoane au murit din cauza căldurii

62054937
Getty

Cel puţin 49 de persoane au murit în ultimele 24 de ore în statul Bihar, în nordul Indiei, afectat de peste două săptămâni de o căldură extremă, au anunţat duminică autorităţile citate de AFP.

Victimele sunt originare din regiunea Magadh, afectată de o secetă gravă şi unde temperaturile au depăşit timp de mai multe zile 45 de grade Celsius.

Potrivit lui Vijay Kumar, responsabil al sănătăţii publice, 49 de persoane au murit în trei districte din această regiune.

Alte 40 de persoane au fost spitalizate.

Majoritatea victimelor aveau vârste de peste 50 de ani. Acestea au fost spitalizate în stare de semi-conştienţă, prezentând febră mare, diaree şi greţuri.

O mare parte a nordului Indiei este afectată de peste două săptămâni de o căldură sufocantă. Temperaturile depăşesc 50 de grade la Rajasthan.


În 2017, cercetătorii avertizaseră că Asia de Sud, unde trăieşte a cincea parte a populaţiei mondiale, s-ar putea confrunta cu o creştere a temperaturilor la niveluri insuportabile până la sfârşitul secolului, dacă nu se face nimic împotriva schimbărilor climatice.

În 2015, un val de căldură a provocat peste 3.500 de morţi în India şi Pakistan.

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
62054935
Catastrofă în Groenlanda: 2 miliarde de tone de gheață s-au topit într-o săptămână
În Groenlanda, gheața se topește în ritm accelerat. Numai săptămâna trecută calota glaciară a pierdut două miliarde de tone de gheață - o cantitate neobișnuit de mare pentru această perioadă a anului.
62054934
Cel puţin 18 oameni au murit într-un accident de autocar produs în Venezuela
Cel puţin 18 persoane şi-au pierdut viaţa duminică într-un accident de autocar care a avut loc într-o zonă rurală din vestul Venezuelei, informează luni AFP, citând surse din poliţie.
62054917
Vremea face pagube și în Europa. Momentul în care un oraș din Franța este măturat de ape
Vremea rea continuă să facă probleme în Europa. În Franţa, o ploaie puternică cu grindină a făcut ravagii pe străzi. Iar în Marea Britanie un sat întreg a fost evacuat din calea viiturii.