Cel puţin 18 oameni au murit într-un accident de autocar produs în Venezuela

62054934

Cel puţin 18 persoane şi-au pierdut viaţa duminică într-un accident de autocar care a avut loc într-o zonă rurală din vestul Venezuelei, informează luni AFP, citând surse din poliţie.

"Paisprezece decese au fost constatate la locul accidentului. Treizeci şi trei de răniţi au fost transferaţi la spitalul Villa del Rosario, unde patru dintre ei au murit", au notat forţele de ordine într-un raport la care AFP a avut acces.

Accidentul s-a produs de dimineaţă într-o zonă rurală, pe o şosea din Zulia, stat venezuelean situat la frontiera cu Columbia.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, un pneu ar fi explodat în momentul în care autocarul rula cu "viteză excesivă".

Martori chestionaţi de ziarul local Panorama au declarat că autocarul transporta 47 de pasageri pe scaune şi 11 în picioare.

Autocarul, care aparţinea unei companii private de transport de persoane, făcea legătura între San Cristobal, în statul vecin Tachira, şi Maracaibo, capitala statului Zulia şi al doilea oraş ca mărime din Venezuela.

Potrivit AFP, şoselele din Venezuela sunt adesea într-o stare deplorabilă din cauza faptului că nu sunt întreţinute, iar vehiculele de transport de pasageri se află într-o stare avansată de uzură.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62054917
Vremea face pagube și în Europa. Momentul în care un oraș din Franța este măturat de ape

Vremea rea continuă să facă probleme în Europa. În Franţa, o ploaie puternică cu grindină a făcut ravagii pe străzi. Iar în Marea Britanie un sat întreg a fost evacuat din calea viiturii.

62054892
Românul care a ajuns primar în Germania. Victoria sa, comentată în presa germană

Un român este noul primar din Gorlitz, un oraş din estul Germaniei. Octavian Ursu a ajuns acolo în urmă cu 30 de ani, ca muzician.

62054857
Un român a câștigat primăria unui oraș din Germania. A învins în turul 2 un extremist

Românul Octavian Ursu l-a învins pe candidatul extremei drepte și a câștigat primăria orașului Gorlitz.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.