”Te culci cu mine sau nu facem interviul”. Experiența trăită de o jurnalistă din Rusia

61951725

Mișcarea MeToo, prin care actrițele de la Hollywood au dezvăluit cum au fost agresate sexual de-a lungul vieții, a ajuns și în Rusia, în cazul jurnalistelor.

Darya Komarova, o tânără din Rusia, a povestit ce a pățit în 2012, când stabilise cu Stanislav Govorukhin, șeful campaniei lui Putin, să facă un interviu.

La acea dată, Govorukhin ajunsese până în orașul Cheboksary, aflat la 670 de kilometri est de Moscova, iar Darya lucra pentru un ziar local, Progorod.

Înainte să plece la restaurantul unde au vorbit să facă interviul, tânăra le-a spus prietenilor cum va cunoaște ”un om faimos”, însă când a ajuns acolo visul frumos s-a transformat în coșmar.

”Mi-a spus să ma culc cu el. Am refuzat și a început să amenințe că va anula interviul. Îmi era rușine, deja le spusesem prietenilor cum îi voi lua interviu”, a declarat Darya pentru RFERL.org.

Stanislav Govorukhin

”După aceea, i-am spus să îmi dea banii pentru timpul pierdut. N-a funcționat. Apoi, i-am spus că voi face un scandal uriaș în restaurant. S-a speriat puțin, i-am pus câteva întrebări și asta a fost”, a adăugat jurnalista.

Stanislav Govorukhin a negat aceste acuzații și spune că nu o cunoaște pe Darya Komarova.

În ultimele săptămâni, mai multe jurnaliste din Rusia au vorbit despre experiențe similare. Printre cei acuzați de hărțuire se numără și cunoscutul politician Leonid Slutski.

Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, a declarat despre aceste cazuri că nu înțelege de ce victimele așteaptă atât de mult timp până să spună ce au pățit.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61951722
Serviciile turceşti au răpit 80 de "gulenişti" din 18 ţări, unele din Europa
Serviciile secrete turce au "repatriat" din străinătate, în decurs de un an şi jumătate, 80 de persoane acuzate de apartenenţă la mişcarea predicatorului Fetullah Gulen, a anunţat joi guvernul turc.
61951716
Momentul emoționant în care o mama îi cântă la pian fiului aflat pe moarte. VIDEO
O înregistrare video emoționantă în care o mamă îi cântă la pian fiului său de doar un an, care suferă de o boală incurabilă, a cucerit inimile a mii de internauți, filmulețul devenind viral pe rețelele de socializare.
61951667
Incendiu devastator la un spital din Turcia. Toți pacienții au fost evacuați
Un incendiu masiv a izbucnit joi după-amiază într-un spital public din Istanbul, relatează agenţiile DPA şi Reuters, menţionând că deocamdată nu au fost raportate victime.