Tarifele lui Donald Trump, între instanță și haos economic. Războiul va fi tranșat abia la Curtea Supremă

×
Publicitate

La mai puțin de 24 de ore de când o instanță a blocat intrarea în vigoare a tarifelor vamale impuse de Donald Trump, o altă instanță, de această dată federală, a pus decizia pe pauză.

Hotărârea judecătorilor adaugă încă un strat de confuzie la tot haosul care învăluie strategia Casei Albe, în privința negocierilor pe teme economice cu alte state. Cel mai probabil, războiul pe tema tarifelor va fi tranșat abia la Curtea Supremă, însă politicile economice ale lui Trump au de suferit, oricare ar fi verdictul final.

Curtea Federală de Apel a Statelor Unite a ridicat blocajul impus de altă instanță și a restabilit capacitatea lui Trump de a impune tarife folosind puterile de urgență pe care și le-a asumat la începutul mandatului. Magistrații au mai hotărât ca ambele părți să depună argumente scrise privind blocarea tarifelor, care trebuie prezentate până la începutul lunii viitoare.

Cu câteva ore înainte de acest episod, Casa Albă a lansat un atac virulent la adresa completului de trei judecători care au decis să blocheze tarifele lui Trump. Magistrații, cităm, „au abuzat cu nerușinare de puterea judiciară, pentru a uzurpa autoritatea președintelui Trump și a-l împiedica să ducă la îndeplinire mandatul pe care i l-a încredințat poporul american”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.

Karoline Leavitt, secretar de presă al Casei Albe: „Instanțele nu ar trebui să aibă niciun rol aici. Există o tendință îngrijorătoare și periculoasă ca judecători nealeși să se implice în procesul decizional prezidențial. America nu poate funcționa dacă președintele Trump, sau orice alt președinte, are negocierile diplomatice sau comerciale sensibile subminate de judecători activiști.”

De altfel, administrația Trump nu s-a sfiit să amenințe judecătorii care decid împotriva inițiativelor de la Casa Albă, cu riposte mai mult sau mai puțin voalate.

În cursul zilei de joi, câtă vreme tarifele erau încă blocate de decizia instanței, bursele din toată lumea au deschis pe creștere. Reacția cea mai favorabilă s-a înregistrat în Asia, dar și bursele europene au trecut pe verde.

Daniel Morris, șef al departamentului de strategie de piață al BNP Paribas: „Reacția pieței pe termen scurt, așa cum am văzut, este una de ușurare. În general, dacă tarifele scad, piețele sunt mulțumite, iar invers, dacă tarifele cresc, piețele reacționează negativ. Însă cât de durabilă va fi această reacție, mai ales în contextul celorlalte măsuri care nu au fost contestate, rămâne de văzut.”

Dar, pe termen lung, tot acest carusel al tarifelor nu e de bun augur pentru economie.

Demostenes Floros, economist principal în domeniul energiei la CER-Centro Europa Ricerche: „Ne vom confrunta cu siguranță cu o reacție negativă. Am analizat și piața energiei, în special petrolul. Ne așteptăm la o încetinire a creșterii cererii globale, ceea ce va afecta nu doar cererea de petrol, ci și comerțul și economia în general. Așadar, un semn clar negativ.”

Însă, bătălia pe tarifele vamale nu s-a încheiat. Contestatarii taxelor impuse de administrația Trump, în mare parte companii mici, se vor îndrepta către instanțele superioare. Iar Casa Albă e gata să meargă până la Curtea Supremă a Statelor Unite, pentru a demonstra că Trump are dreptul să impună tarifele.

Toate negocierile aflate în desfășurare cu zeci de țări, inclusiv cu Uniunea Europeană, ajung acum pe un teren incert, chiar dacă administrația Trump susține că toată lumea vrea să ajungă la un acord.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Un raport despre sănătatea tinerilor, comandat de Trump, acuzat că se bazează pe studii medicale inexistente

Cel puțin patru studii menționate în raportul recent al Departamentului Sănătății, condus de Robert Kennedy Jr. – cunoscut pentru scepticismul său față de vaccinuri – nu există în realitate, au declarat joi pentru AFP autorii citați în document.

 

 

 

Trump și Musk, conferință comună după plecarea acestuia din DOGE. „Elon este grozav”

Donald Trump a anunţat organizarea unei conferinţe de presă vineri împreună cu Elon Musk, "grozavul" său consilier care tocmai şi-a confirmat plecarea din guvernul american, unde a supervizat reduceri drastice ale cheltuielilor publice, notează AFP.

Speranțe pentru studenții străini: SUA anunță o posibilă suspendare de scurtă durată a vizelor

Suspendarea vizelor pentru studenţii care doresc să urmeze cursurile universităţilor americane ar putea fi de scurtă durată, a anunţat joi Departamentul de Stat, notează AFP.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Accident pe Șoseaua Vitan-Bârzești din Capitală. Două persoane rănite după ce o ambulanță a lovit un gard

Două persoane au ajuns sâmbătă la spital, după ce șoferul unei ambulanțe ar fi pierdut controlul asupra direcției și a lovit gardul unei proprietăți, pe Șoseaua Vitan-Bârzești din București.