Țara în care poți lua o lună de concediu dacă te căsătorești. Care este scopul

62260374
Getty

Mai multe provincii din China au decis să ofere concediu de 30 de zile celor proaspăt căsătoriți, în dorința de a încuraja mariajul și creșterea natalității.

La nivel de țară, în China concediul plătit pentru căsătorie este de trei zile, dar provinciile își pot stabili singure aceste reguli începând din luna februarie, conform Reuters.

Provincia Gansu și provincia producătoare de cărbune Shanxi oferă acum 30 de zile, în timp ce Shanghai oferă zece zile, iar Sichuan încă trei pe lângă cele stabilite deja de lege, potrivit People's Daily Health.

„Extinderea concediului de căsătorie este una dintre modalitățile eficiente de creștere a ratei fertilității”, a declarat Yang Haiyang, decanul Institutului de Cercetare pentru Dezvoltare Socială al Universității de Finanțe și Economie de Sud-Vest.

El a precizat că extinderea concediului de căsătorie este implementat, în principal, în provinciile cu dezvoltare lentă. Dar chiar și așa sunt necesare o serie de alte politici de sprijin, inclusiv subvenții pentru locuințe și concediu de paternitate plătit, conform lui Yang Haiyang.

Populația Chinei a scăzut anul trecut pentru prima dată în șase decenii, potrivit datelor oficiale și se așteaptă ca acest punct să fie începutul unei lungi perioade de declin.  De asemenea, anul trecut, China a înregistrat cea mai scăzută rată a natalității, de 6,77 nașteri la 1.000 de locuitori.

Aceste lucruri au loc după zeci de ani de politica “un copil” impusă între 1980 și 2015. Din anii `80, China a impus cuplurilor să aibă un singur copil, fiind amenințați cu amenzi și cu pierderea locului de muncă, în cazul în care nu respectau acest lucru, acest lucru ducând la abuzuri sau avorturi forțate. Din 2021, China a permis, oficial, cupurilor să aibă și cel de-al treilea copil.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62326157
O sferă metalică misterioasă a apărut pe o plajă din Japonia. Zona a fost restricționată | VIDEO

O sferă metalică de origine necunoscută a apărut pe o plajă din Japonia, determinând oficialii să blocheze zona pentru a o cerceta, scrie news.com.au.

62325782
CNN: Rusia a făcut un test cu rachetă balistică intercontinentală Satan II chiar când Biden era în Ucraina

Rusia a efectuat luni, în timp ce Joe Biden era în Ucraina, un test al unei rachete balistice intercontinentale (ICBM) care pare să fi eşuat, potrivit a doi oficiali americani, citați de CNN.  

62326140
Canalele din Veneția au secat aproape complet. Italia s-ar putea confrunta cu o nouă secetă în vară | GALERIE FOTO

Săptămânile întregi de iarnă uscată ridică semnale de alarmă cu o posibilă secetă în Italia, Alpii primind mai puțin de jumătate din cantitatea normală de ninsori, potrivit oamenilor de știință.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.