CNN: Rusia a făcut un test cu rachetă balistică intercontinentală Satan II chiar când Biden era în Ucraina

62325782
Getty

Rusia a efectuat luni, în timp ce Joe Biden era în Ucraina, un test al unei rachete balistice intercontinentale (ICBM) care pare să fi eşuat, potrivit a doi oficiali americani, citați de CNN.  

În prealabil, Rusia a anunţat Statele Unite despre lansare prin intermediul liniilor de comunicare specifice, a declarat un oficial. Un alt oficial a precizat că testul nu a reprezentat un risc pentru Statele Unite, aşa că SUA nu au considerat exerciţiul ca fiind o anomalie sau o escaladare, notează News.ro. 

Testarea rachetei SARMAT - supranumită Satan II în Occident şi capabilă să transporte mai multe focoase nucleare - pare însă să fi eşuat, au mai spus oficialii.

Racheta a mai fost testată cu succes şi dacă acesta ar fi funcţionat, oficialii americani cred că preşedintele rus Vladimir Putin ar fi subliniat testul în discursul său de marţi despre starea naţiunii. Putin nu a făcut însă nicio menţiune despre lansare în discursul său, care a durat o oră şi 45 de minute. În schimb, el a anunţat că Rusia îşi va suspenda participarea la tratatul de reducere a armelor nucleare New START pe care îl are cu Statele Unite, punând în pericol ultimul acord rămas în vigoare ce reglementează cele mai mari două arsenale nucleare din lume.

Momentul în care a avut loc testul sugerează că SUA şi Rusia au comunicat prin mai multe canale diferite la începutul acestei săptămâni în scopul evitării unui incident neintenţionat („deconflictualizare”, în limbaj specializat - n.red.). Şi oficialii americani i-au notificat pe ruşi duminică seara, cu câteva ore înainte de vizita lui Biden la Kiev, că preşedintele va face deplasarea în capitala ucraineană, după cum a declarat luni consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan.

Putin a anunţat teste ICBM reuşite în trecut, inclusiv în aprilie anul trecut, la doar câteva luni după ce Rusia a invadat Ucraina. Acel test a fost făcut, de asemenea, cu racheta SARMAT, care a fost dezvăluită pentru prima dată în 2016 şi despre care presa de stat rusă a spus că are o rază de acţiune de peste 11.000 de kilometri. Racheta poate transporta un focos de 100 de tone şi a fost proiectată să fie succesoarea rachetei balistice intercontinentale R-36M Voevoda.

Putin a avertizat anul trecut că racheta "va da de gândit celor care încearcă să ameninţe Rusia". La vremea respectivă, experţii occidentali au descris testul din 2022 ca fiind o "sabie nucleară" şi a fost perceput ca o încercare de a distrage atenţia de la eşecurile militare ale Rusiei din acea perioadă, cum ar fi scufundarea navei sale amiral din Marea Neagră, Moskva. Secretarul de presă de atunci al Pentagonului, John Kirby, a calificat însă testul din 2022 ca unul „de rutină” şi a spus că „nu a fost o surpriză”. De asemenea, „nu a fost considerat a fi o ameninţare pentru Statele Unite sau aliaţii săi".

Armata rusă s-a confruntat cu multiple înfrângeri majore pe câmpul de luptă din Ucraina în ultimul an şi a eşuat în linii mari în atingerea obiectivelor sale strategice. „Rusia este acum un paria global, iar lumea rămâne inspirată de curajul şi rezistenţa ucrainenilor. Pe scurt, Rusia a pierdut - a pierdut din punct de vedere strategic, operaţional şi tactic”, a declarat săptămâna trecută şeful Statului Major interarme, generalul Mark Milley.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Canalele din Veneția au secat aproape complet. Italia s-ar putea confrunta cu o nouă secetă în vară | GALERIE FOTO

Săptămânile întregi de iarnă uscată ridică semnale de alarmă cu o posibilă secetă în Italia, Alpii primind mai puțin de jumătate din cantitatea normală de ninsori, potrivit oamenilor de știință.

Demisii la nivel înalt în Spania după ce noile trenuri achiziţionate s-au dovedit prea mari pentru a încăpea în tuneluri

Scandalul trenurilor prea mari pentru a încăpea în tuneluri, izbucnit acum două săptămâni, a provocat demisii la Renfe și la Ministerul Transporturilor din Spania.

O piață și o stație de autobuz din Herson, bombardate de ruși chiar în timpul discursului lui Putin: 6 morți și 21 de răniți

În vreme ce Vladimir Putin își susținea discursul în care dădea vina pe Occident pentru războiul din Ucraina, armata Kremlinului bombarda fără încetare zone pline de civili, din orașele ucrainene.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.