Țara care a suspendat obligația purtării măștilor din cauza caniculei

62126108
Getty

Israelul a suspendat temporar marţi cerinţa de a purta măşti în public, ca răspuns la un val de căldură ce a cuprins ţara.

 

Cerinţa de a purta măşti va fi relaxată până cel puţin vineri, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Elevii nu mai sunt obligaţi să poarte măştile în timp ce se află la şcoală, iar cerinţa a fost de asemenea suspendată în clădirile care nu au aer condiţionat, a precizat ministerul.

Cu toate acestea, acoperirea feţei cu măşti trebuie să continue în locurile unde oamenii se adună.

Anunţând decizia, ministrul sănătăţii Yuli Edelstein a subliniat că, deşi măsurile de protecţie împotriva coronavirusului trebuie luate în serios, ”valul de căldură poate fi el însuşi periculos”.

Măsura a fost luată în consultare cu cadrele medicale, a adăugat el.

 

Israelienii așteaptă deschiderea plajelor

 

Serviciul meteorologic israelian a emis avertizări de caniculă pentru mai multe regiuni pentru restul săptămânii, în timp ce se aşteaptă ca temperatura să urce la 40 de grade Celsius până vineri.

Israelienii aşteaptă cu nerăbdare unele măsuri de relaxare miercuri, când urmează să se redeschidă 136 de plaje, în conformitate cu norme stricte de igienă.

Israelul a confirmat până acum 16.650 de cazuri de coronavirus şi 277 de decese legate de virus, potrivit Ministerului Sănătăţii.

 

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62126083
Metoda inedită prin care un bar din Maryland vrea să mențină distanțarea socială între clienți

De când cu redeschiderea resturantelor, în unele părți ale lumii, patronii se adaptează pentru a păstra regula distanțării sociale.

62126078
Câinii, folosiți pentru a depista coronavirusul în câteva secunde. Ce spun experții

Până la găsirea unor aparate care să depisteze pe loc sau cât mai rapid simptomele de COVID-19, dresorii de animale propun folosirea câinilor utilitari, mai precis cei de genul celor care sunt antrenaţi să descopere droguri sau unele forme de cancer.

62126060
Donald Trump, ultimatum pentru OMS: "Nu sunt mulțumit, este o marionetă a Chinei"

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat luni să suspende definitiv contribuţia SUA la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) dacă aceasta nu procedează la "îmbunătăţiri substanţiale" în termen de 30 de zile.

Recomandări
Agerpres luca niculescu nicusor dan
Ce îi cer partidele premierului desemnat Luca Niculescu pentru a-i vota guvernul. „Liniile roșii” trasate de liderii politici

Înainte de a se întâlni cu premierul desemnat, partidele din Parlament au anunțat unele dintre condițiile, dar și „liniile roșii” pe care le au pentru a susține un guvern condus de Luca Niculescu.

Cristela georgescu agerpres
Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu, chemată la DIICOT pentru a treia zi la rând

Cristela Georgescu a ajuns joi, pentru a treia zi consecutiv, la DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.

Vlcsnap 2026 10 08 10h14m13s506
A început pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 11.000 de oameni așteaptă deja la racla Cuvioasei

La Iași, a început, în joi dimineață, cel mai mare pelerinaj din țară. Timp de o săptămână, sute de mii de oameni sunt așteptați să treacă pe la racla Sfintei Parascheva.