Țara care a înregistrat primele decese cauzate de Ebola în ultimii cinci ani

61994718
Agerpres

Cel puţin trei oameni au murit din cauza Ebola în Guineea, iar alţi cinci au fost testaţi pozitiv cu acest virus, au anunţat oficialii sanitari, potrivit BBC.

Cei contaminaţi au început să prezinte simptome după ce au participat la o înmormântare, conform News.ro.

Între 2013 şi 2016, mai mult de 11.000 de oameni au murit într-o epidemie de Ebola care a afectat vestul Africii şi care a început în Guineea.

Ca răspuns la acea epidemie au fost dezvoltate câteva vaccinuri, care au fost folosite apoi pentru a lupta cu focare în Congo.

Ebola infectează oamenii care au contact cu animale purtătoare, inclusiv cimpanzei, lilieci de fructe şi antilope de pădure.

Apoi se răspândeşte de la om la om prin contact direct cu sângele infectat, fluide sau, indirect, prin contact cu mediul contaminat.

Funeraliile din comunităţi, unde oamenii ajută la spălarea trupului celui decedat, pot reprezenta un factor cheie de răspândire a Ebola. Trupurile victimelor pot în continuare să transmită virusul. Perioada de incubare este de două zile până la trei săptămâni.

Dr. Sakoba Keita, directorul agenţiei naţionale de sănătate, a spus că mai multe teste au fost făcute pentru a confirma situaţia din regiunea sud-estică din apropierea oraşului Nzérékoré, iar lucrătorii sanitari fac eforturi pentru a urmări şi izola cazurile.

Matshidiso Moeti, directorul OMS pentru Africa, a scris pe Twitter că organizaţia urmăreşte cu atenţie situaţia şi intensifică pregătirile şi eforturile de răspuns, având în vedere o posibilă revenire a Ebola în Guineea.

Un studiu clinic privind un vaccin anti-Ebola a fost efectuat pe parcursul a patru luni, în 2015, în Guineea, demarat de Agenţia de Sănătate Publică din Canada, apoi serul a fost dezvoltat de compania farmaceutică americană Merck Sharp & Dohme (MSD). O sută de pacienţi, apoi contactele apropiate au fost vaccinaţi imediat sau după trei săptămâni. În cazul celor 2.014 contacte apropiate vaccinate imediat boala nu s-a dezvoltat.

Virusul Ebola cauzează, iniţial, febră, stare de slăbiciune, dureri musculare şi senzaţie de gât uscat. Ulterior, apar simptome precum vărsături, diaree şi sângerări interne şi externe. Pacienţii mod din cauza deshidratării şi după ce mai multe organe cedează.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62163876
Restricții mai dure în patru regiuni din Italia, începând de duminică. Ce măsuri s-au luat

Patru regiuni din Italia au fost plasate de duminică sub incidenţa unor restricţii antiepidemice mai dure, din cauza creşterii numărului de infectări cu coronavirus, transmite dpa.

62174259
Misiunea Hope a Emiratelor Arabe Unite a transmis prima imagine cu planeta Marte. FOTO

Misiunea Hope a Emiratelor Arabe Unite a transmis prima imagine cu planeta Marte pe care a realizat-o de la o altitudine de 24.700 de kilometri, potrivit BBC.

62174258
Irlandezii își rezervă controale la stomatolog în Tenerife, pentru a putea ieși din țară, în contextul restricțiilor impuse

Irlandezii evită interdicția de călătorie aplicată în contextul pandemiei de coronavirus, rezervând controale la stomatolog în Tenerife.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.