Tânără de 22 de ani, ucisă de un leu scăpat de la zoo. Ce s-a întâmplat cu animalul

×
Publicitate

O femeie în vârstă de 22 de ani a fost ucisă duminică de un leu, într-un parc zoologic din Statele Unite, după ce animalul a scăpat din cuşcă.

Alexandra Black începuse să lucreze ca stagiară la Conservators Centre în urmă cu două săptămâni, a precizat biroul şerifului din Caswell County într-o declaraţie preluată de postul CBS.

Reprezentanţii grădinii zoologice au spus că sunt ''îndureraţi că o persoană şi-a pierdut astăzi viaţa''.

"În timp ce o echipă condusă de un îngrijitor cu experienţă realiza operaţiunea de rutină a curăţării ţarcurilor, unul dintre lei a reuşit cumva să iasă din spaţiul închis, să pătrundă în locul unde se aflau oamenii şi să ucidă rapid o persoană", se arată în comunicat.

"Până la acest moment nu se ştie cum a reuşit leul să iasă din cuşcă", au mai precizat reprezentanţii grădinii zoologice, adăugând că animalul nu a părăsit perimetrul parcului.

După mai multe încercări eşuate de a-l tranchiliza, leul a fost ucis prin împuşcare pentru a permite autorităţilor să recupereze trupul neînsufleţit.

Grădina zoologică rămâne închisă până la o dată care va fi anunţată ulterior.

Tânăra ucisă absolvise recent Indiana State University.

Familia acesteia a spus, într-o declaraţie preluată de media, că era ''o tânără frumoasă aflată la începutul carierei''.

"A murit urmându-şi pasiunea", au mai spus membrii familiei, care le-au cerut celor care deplâng moartea tinerei să facă donaţii centrului de cercetare Wolf Park din Indiana, unde Black a lucrat, de asemenea, ca stagiară.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62011761
La mulți ani, 2019! Cum s-a sărbătorit în lume trecerea în noul an. VIDEO
Trecerea în noul an a fost sărbătorită peste tot în lume cu focuri de artificii spectaculoase.
61994217
Cetățean american, reținut pentru spionaj în Rusia de trupe FSB
Un cetățean american a fost reținut în Moscova sub suspiciunea de spionaj, relatează luni TASS. 
62011738
Statul unde pet-shopurile nu mai au voie să vândă decât animale abandonate
Pet-shopurile din California nu mai au voie să vândă decât animale abandonate.