Nancy Pelosi a ajuns în Taipei și a făcut primele declarații. Taiwanul anunţă incursiunea a zeci de avioane chineze

×
Publicitate

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor americane Nancy Pelosi a sosit în Taiwan marţi seara, devenind astfel primul oficial american de cel mai înalt rang care vizitează în ultimii 25 de ani această insulă revendicată de China.

Nancy Pelosi, în vârstă de 82 de ani, a fost primită de către ministrul taiwanez de Externe Joseph Wu, potrivit unor imagini de televiziune difuzate în direct.

Ea a sosit pe Aeroportul Songshan, cu un avon militar american.

Nancy Pelosi a dat asigurări că această vizită ”cu contravine în niciun fel” politicii vechi a Statelor Unite privind China.

China a denunţat imediat o ”atitudine extrem de periculoasă” a Statelor Unite, care ”încearcă să folosească taiwanul pentru a îndigui China”. a apreciat într-un comunicat Ministerul chinez de Extere.

Washingtonul ”nu încetează să deformeze, să întunece şi să golească de înţeles princpiul unei singure Chine, să-şi intensifice schimburile oficiale cu Taiwanul şi să încurajeze activităţi separatiste «independentiste» ale Taiwanului. Aceste acţiuni, la fel ca joaca cu focul, sunt foarte periculoase”, denunţă Beijingul.

Desfășurarea evenimentelor:

UPDATE 21:20 Taiwanul a anunţat incursiunea marţi a peste 20 de avioane militare chineze în zona sa de apărare aeriană într-un moment în care preşedinta Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi, a început o vizită controversată în această insulă asupra căreia Beijingul îşi revendică suveranitatea, relatează France Presse.

"21 de avioane ale armatei chineze au intrat în Zona de Identificare a Apărării Aeriene (ADIZ, mai largă decât spaţiul aerian teritorial) din sud-vestul Taiwanului la 2 august 2022", a anunţat într-un comunicat pe Twitter Ministerul taiwanez al Apărării.

China încearcă să ameninţe porturi şi oraşe-cheie, anunţând exerciţii militare în jurul insulei în zilele următoare, comunică în acelaşi timp ministerul, citat de Reuters.

Ministerul Apărării afirmă în acelaşi comunicat că exerciţiile au scopul de a intimida psihologic cetăţenii taiwanezi, adăugând că forţele armate "şi-au întărit" nivelul de vigilenţă, iar populaţia nu trebuie să se neliniştească.

Nancy Pelosi a sosit marţi în Taiwan în pofida avertismentelor Beijingului, care consideră această vizită drept o provocare gravă ce riscă să inflameze şi mai mult relaţiile dintre China şi SUA deja tensionate.

Aflată într-un turneu în Asia, Nancy Pelosi (82 de ani) este cel mai înalt responsabil american ales care vizitează insula în ultimii 25 de ani.

UPDATE 19:47: China a anunţat că armata sa va lansa ''manevre militare ţintite'', ca răspuns la vizita pe care a început-o în Taiwan preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA.

Acţiunea armatei este menită ''să apere cu hotărâre suveranitatea naţională şi integritatea teritorială şi să contracareze ingerinţele externe şi tentativele separatiste de independenţă ale Taiwanului'', a declarat Wu Qian, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării.

Într-un anunţ separat, Comandamentul de Est al armatei chineze a transmis că va efectua începând de marţi noaptea exerciţii militare combinate în apropierea Taiwanului şi va testa lansarea de rachete convenţionale pe mare la est de insula Taiwan.

Aceste exerciţii vor include aplicaţii militare navale şi aeriene la nord, sud-vest şi nord-est de Taiwan, tiruri cu rază lungă în Strâmtoarea Taiwan şi teste cu rachete lansate la est de Taiwan, precizează comandamentul citat.

UPDATE 18:55: Preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, Nancy Pelosi, a sosit marţi în Taiwan cu un mesaj clar la adresa Chinei.

„Vizita delegaţiei noastre parlamentare în Taiwan onorează angajamentul neclintit în susţinerea democraţiei vibrante a Taiwanului”, a spus Pelosi într-o declaraţie după ce a aterizat la Taipei.

„Solidaritatea americană cu cei 23 de milioane de cetăţeni ai Taiwanului este astăzi mai importantă ca niciodată, în timp ce lumea se confruntă cu alegerea între autocraţie şi democraţie”, a adăugat ea.

Pelosi a fost primită împreună cu delegaţia sa pe aeroportul din Taipei de ministrul de externe taiwanez Joseph Wu şi de reprezentanta SUA în Taiwan, Sandra Oudkirk. Ea va avea miercuri întrevederi cu oficiali taiwanezi.

UPDATE 18:17: Avioane de vânătoare SU-35 ale armatei chineze traversează strâmtoare Taiwan, ce separă China continentală de insula revendicată de Beijing, a anunţat marţi televiziunea de stat chineză, citată de AFP.

UPDATE 17:48: Avionul SPAR19 a aterizat la Taipei, capitala Taiwanului.

UPDATE 17:26: Potrivit FlightRadar24, avionul SPAR19 în care se află Nancy Pelosi a intrat în spațiul aerian al Taiwanului.

Ministerul Apărării a anunţat, marţi, că este „hotărât, capabil şi încrezător” că poate proteja insula de ameninţările sporite din partea Chinei, pe fondul unei potenţiale vizite a preşedintelui Camerei Reprezentaţilor a SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan.

Pregătim cu meticulozitate mai multe planuri şi vor fi desfăşurate trupele corespunzătoare pentru a răspunde (...) ameninţării reprezentate de inamic”, se arată într-un comunicat al Ministerul taiwanez al Apărării.

Beijingul consideră vizita lui Nancy Pelosi în Asia drept o provocare şi a anunţat organizarea unui exerciţiu militar „cu muniţie reală” în strâmtoarea Taiwan.

China a trimis, marți, avioane de luptă care au patrulat ostentativ deasupra strâmtorii Taiwanului, la limita zonelor de demarcare între China continentală și Taiwan. Au fost și manevre aeriene inclusiv cu tiruri reale. Iar comandamentul militar chinez a postat un video online, cu mesajul: „suntem pe deplin pregătiți pentru orice eventualitate”.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe: SUA își vor asuma cu siguranță responsabilitatea și vor plăti prețul pentru subminarea suveranității și a intereselor de securitate ale Chinei. China va lua măsuri hotărâte și puternice pentru a-și proteja suveranitatea și interesele de securitate. Sperăm că oficialii americani vor înțelege clar cât de importantă și sensibilă este chestiunea și cât de periculos va fi dacă vizita chiar are loc.

Șefa Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, va vizita Taiwanul, în ciuda amenințărilor Chinei

Şefa Camerei Reprezentanților din Congresul Statelor Unite, Nancy Pelosi, va vizita până la urmă Taiwanul.

Asta, în ciuda avertismentelor repetate ale autorităților chineze, care nu văd cu ochi buni prezența unui oficial american de rang înalt la Taipei.

Puteți urmări AICI, în timp real, locația avionului în care se află Nancy Pelosi

La ora locală 15:20 peste 320.000 de persoane urmăreau traseul acestui avion în timp real.

Americanii nu au confirmat vizita, însă marina Statelor Unite a trimis mai aproape de insulă câteva nave și aeronave prezente în Marea Chinei de Sud.

Șefa Camerei Reprezentanților este a treia în ordinea succesiunii la conducerea Statelor Unite, după președinte și vicepreședinte.

China a transmis pe toate căile mesaje furibunde și chiar amenințări militare voalate, îndreptate împotriva unei posibile vizite. Beijingul vede Taiwanul drept o parte a Chinei Continentale.

În convorbirea telefonică pe care au avut-o săptămâna trecută, președintele Xi jinping l-ar fi avertizat pe Biden în privința Taiwanului - „cine se joacă cu focul, va pieri de foc”.

Antony Blinken, secretarul de stat al SUA: Nancy Pelosi va decide singură dacă să viziteze sau nu Taiwanul. Congresul este o ramură independentă și egală a guvernului. Decizia aparține în totalitate președintei Camerei Reprezentanților. Dacă ea decide să meargă în vizită și China încearcă să provoace vreun fel de criză sau să escaladeze tensiunile, vina va fi în totalitate a Beijingului.

Statele Unite au mutat patru nave de luptă, la est de insulă, ceea ce Pentagonul a numit o desfășurare de rutină.

Înțelegem complet activitățile militare din apropierea noastră, Taiwanul este hotărât să se apere singur în fața oricărei amenințări a Chinei - a fost reactia ministerului apararii de la Taipei.

Taiwanul este o insulă care se auto-guvernează, dar Beijingul o consideră o provincie separatistă. Statele Unite, care întrețin relații diplomatice cu China, nu au astfel de relații și cu Taiwan. Însă Washingtonul menține o așanumită "relație robustă, neoficială" cu insula și consideră Taiwanul un "partener cheie" în regiune.

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului: Este foarte în concordanță cu politica noastră. Este în concordanță cu sprijinul nostru pentru Taiwan în temeiul Legii privind relațiile Taiwan. Ca țară, nu ar trebui să fim intimidați de acea retorică sau de acele potențiale acțiuni. Aceasta este o călătorie importantă pentru preșeinta Camerei și vom face tot ce putem pentru a o susține.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Maria Zaharova avertizează SUA. Ce ar putea urma dacă Rusia va fi declarată „sponsor al terorismului” de către Washington

Catalogarea Rusiei de către Washington ca „sponsor al terorismului” ar putea conduce la ruperea relaţiilor diplomatice cu Statele Unite, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus Maria Zaharova.

Medvedev acuză „piratarea” contului său de socializare, după o postare legată de suveranitatea fostelor republici sovietice

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, un obişnuit al unor declaraţii cu vitriol pe reţele de socializare, anunţă marţi că unul dintre conturi i-a fost piratat.

Rusia avertizează SUA cu privire la negocierile nucleare. „Va avea cel mai negativ impact asupra securităţii mondiale”

Rusia a avertizat Statele Unite marți că timpul se scurge în ceea ce priveşte negocierile pentru înlocuirea tratatului de reducere a armelor nucleare New START.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Rusia a lovit un tren ucrainean la scurt timp după ce Boris Johnson și oficiali europeni de rang înalt au părăsit gara

Personalităţi occidentale, printre care fostul prim-ministru britanic Boris Johnson şi fostul director al CIA David Petraeus, se aflau într-o gară din vestul Ucrainei „cu puţin timp” înainte ca Rusia să lovească un tren în zonă, duminică.

Ce componente are Planul de Înzestrare a Armatei pentru următorii 10 ani. Elementele luate în calcul la fiecare actualizare

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat și aprobat, la 7 septembrie 2026, noul Plan de Înzestrare a Armatei României.