Suspiciuni la nivel înalt, cu privire la acuratețea statisticilor legate de coronavirus

×
Publicitate

Pandemia de coronavirus a declanşat o cursă globală pentru statistici actualizate în timp real privind cazurile de infectare, numărul de decese ori de teste.

Însă ţările raportează datele în mod diferit, iar site-urile care luptă pentru popularitate nu sunt credibile în aceeaşi măsură.

Practic necunoscut înainte de pandemie, Worldometer, a ajuns dintr-odată să fie citat de şefi de guvern, oameni de ştiinţă şi jurnalişti.

Deşi i se acordă credit la un asemenea nivel, adevărul e că nu se ştie mai nimic despre felul în care operează şi cine e cu adevărat în spatele lui. O dovedeşte un reportaj realizat de CNN.

E lucru obişnuit ca politicienii să se folosească de statistici în avantajul lor, dar de curând premierul Spaniei a făcut acest anunţ:

Pedro Sánchez, premierul Spaniei: "Am aflat astăzi de un alt studiu, realizat de Universitatea John Hopkins, în care nu suntem pe locul al optulea, cum anunţa ieri OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), ci pe locul al cincilea în lume la numărul de teste făcute."

S-a dovedit însă nu doar ca Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a revizuit statistica coborând Spania pe locul al 17-lea, dar John Hopkins nu a publicat niciodată un studiu care să acorde ţării iberice pomenitul loc 5.

Scott McLean, corespondent CNN: "Mă rog, după ce iniţial a susţinut că cifrele provin de la Universitatea John Hopkins, guvernul spaniol ne-a îndrumat către un site numit "Worldometer"…Şi ne-am întrebat ce o fi acest Worldometer?"

Worldometer

Până zilele trecute, şi în tabelele şi hărţile Worldometer, Spaniei îi e rezervat locul al cinciela în lume la capitolul testare, însă erau incluse atât testele rapide, cât şi testele pentru anticorpi. Ceea ce nu se întâmplă în cazul altor ţări. Site-ul apelează la utilizatori să încarce cele mă noi date raportate de guverne.

Edouard Mathieu, OMS: "Nu prea văd care e sensul să strângi laolaltă toate aceste date. Adună mere cu pere. În anumite cazuri e vorba de cei cu infecţii active în prezent, în alte cazuri de cei care au fost infectaţi în trecut."

Proprietarul Worldometer pare să mai deţină 27 de siteuri similare, dar prezenţa lui personală online este ca şi inexistentă. Compania mama DADAX LLC a fost cândva înregistrată sub o căsuţă poştală din Delaware. Postul CNN a avut mai multe tentative eşuate de a contacta pe cineva de la Worldometer pentru comentarii.

Iniante să înceteze brusc, guvernul britanic a citat Worldometer în conferinţele de presă televizate 14 zile la rând. În schimb, biroul premierului spaniol nu şi-a admis eroarea, pentru că Universitatea John Hopkins citează Worldometer printre surse.

Cei de la John Hopkins spun că statisticile lor folosesc surse credibile care se actualizează automat şi pe care apoi le verifica manual. La întrebarea de ce au încredere într-un site despre care se ştiu atât de puţine, reprezentanţii universităţii din Baltimore s-au limitat să declare că e vorba de un proces de continuă verificare încrucişată şi corectare, cu obiectivul de a prezenta date cât mai corecte şi mai actualizate posibil.

Edouard Mathieu, OMS: Cred că oamenii ar trebui să fie prudenţi, mai ales jurnaliştii şi decidenţii politici.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62126036
Cod galben de caniculă în Cipru. Temperaturile au ajuns la 42 de grade

Cod galben de caniculă în Cipru. Tara se confruntă cu primul val de caldură al sezonului, cu temperaturi care au crescut până la 42 de grade Celsius.

62126008
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 19 mai. Țările europene continuă relaxarea restricțiilor

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 19 mai. Comisia Europeană a salutat propunerea franco-germană cu privire la relansarea economiei europene după pandemia noului coronavirus.

62125854
Donald Trump șochează din nou. Ce medicament ia ca să se protejeze de COVID-19

Preşedintele Donald Trump şochează din nou. Liderul de la Casă Albă a anunţat că ia hidroxiclorochină.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.