Suspectul in atentatul din Boston este constient si raspunde in scris intrebarilor anchetatorilor

×
Publicitate

Jokar Tarnaev este constient de duminica seara si a inceput sa raspunda in scris intrebarilor anchetatorilor, in timp ce politia federala e criticata pentru lipsa de vigilenta privind radicalizarea fratelui mai mare.

Tanarul in varsta de 19 ani, spitalizat in stare grava dupa o cautare de 24 de ore in Boston, este suspectat ca este autorul, impreuna cu fratele sau mai mare, ucis intr-un schimb de focuri cu politia, a celor doua atentate cu bomba comise la maratonul din Boston pe 15 aprilie, in care au fost ucise trei persoane, iar alte 180 au fost ranite.

NBC News, citand oficiali federali, a anuntat ca, in pofida unei rani la nivelul gatului care il impiedica sa vorbeasca, tanarul in varsta de 19 ani a inceput sa raspunda intrebarilor anchetatorilor.

ABC afirma ca acesta raspundea "sporadic" in scris si ca, potrivit unor surse anonime din cadrul politiei, anchetatorii il interogau cu privire la eventuali complici si bombe nedeclansate.

Anterior, seful politiei din Boston, Ed Davis, a declarat pentru CBS ca fratii Tarnaev erau echipati sa comita alt atentat, cu "dispozitive explozive artizanale", si anume "grenade artizanale pe care le-au aruncat spre politisti". Potrivit CNN, tanarul american de origine cecena ar fi "intubat si sedat".

Postul CBS a anuntat, citand anchetatori, ca tanarul era atins in doua locuri si a pierdut mult sange. Evocand o rana la nivelul gatului, anchetatorii au emis ipoteza ca acesta ar fi incercat sa se sinucida tragandu-si un glont in gura, potrivit postului.

Jokar Tarnaev este ingrijit in acelasi spital in care se afla victime ale dublului atentat de la maratonul din Boston, care s-a soldat cu trei morti si aproape 180 de raniti, luni. Aproximativ 57 de persoane erau spitalizate in continuare duminica, dintre care doua se aflau in stare critica, potrivit CNN.

Cu scopul de obtine un maximum de informatii, dar mai ales pe cea daca fratii Tarnaev au actionat singuri sau au beneficiat de o retea de sustinere, anchetatorii vor invoca "exceptia privind securitatea publica" pentru a-l interoga.

Aceasta masura consta in faptul ca Jokar Tarnaev nu va beneficia, timp de cateva zile, de drepturile cunoscute sub numele de "drepturile Miranda", care prevad ca el poate pastra tacerea si sa fie informat ca poate fi asistat de un avocat in timpul interogatoriilor.

In acest cadru, politisti din domeniul luptei impotriva terorismului antrenati sa interogheze detinuti clasati ca fiind "de mare valoare" asteapta sa il poata interoga, a declarat pentru AFP un oficial din cadrul fortelor de ordine.

Mai multi senatori republicani nu au ezitat sa reclame ca Jokar Tarnaev, in pofida naturalizarii sale ca american, in 2012, sa fie desemnat ca "inamic combatant". Acest statut, al detinutilor de la centrul militar de detentie Guantanamo Bay (Cuba), prevede ca o persoana poate sa fie detinuta pe termen nedefinit fara proces sau sa fie judecata de un tribunal militar.

Unul dintre senatori, Lindsay Graham, a nuantat duminica, pentru CNN, aceasta cerere, explicand ca acest statut ar viza exclusiv obtinerea unor informatii utile in domeniul luptei impotriva terorismului, dar ca "nu vor putea fi retinute impotriva sa in cursul procesului" intr-un tribunal federal.

"Va avea dreptul la un proces echitabil", a dat el asigurari. Dar "va fi necesar sa fim autorizati sa il interogam pentru a descopri viitoare atentate si organizatii teroriste de care ar putea avea cunostinta", a pledat el.

Atat timp cat Jokar Tarnaev nu poate sa vorbeasca, ancheta se concentreaza asupra parcursului fratelui sau, Tamerlan, in varsta de 26 de ani, ucis joi seara intr-o cursa de urmarire a politiei. Anchetatorii se intereseaza in mod expres de cele sase luni pe care le-a petrecut in Daghestan si in Cecenia.

"Nu a facut decat sa viziteze membri ai familiei", a declarat tatal sau, Anzor.

Autoritatile ruse au solicitat in 2012 FBI sa efectueze verificari asupra lui Tamerlan, solicitare fondata "pe o informatie potrivit careia era un sustinator al islamului radical, un credincios fervent si ca s-a schimbat in mod drastic in 2010", a precizat politia federala, care, fara sa gaseasca detalii compromitatoare, si-a relaxat vigilenta.

FBI a fost vizat duminica de un val de critici pentru ca nu a continuat sa il supravegheze pe Tamerlan Tarnaev la intoarcerea sa la Boston, in iulie 2012. "Exista multe intrebari care merita (sa primeasca) raspunsuri", a subliniat senatorul democrat Charles Schumer.

"De ce nu a fost interogat la intoarcere? Si ce (lucru) s-a petrecut in Cecenia care sa poata sa il radicalizeze?", s-a intrebat el. In opinia lui Lindsay Graham,

"FBI a trecut pe langa" elemente care ar fi putut sa alerteze in legatura cu radicalizarea acestuia. "Intra pe site-uri care vorbesc despre a ucide americani (...), emitea in mod clar idei radicale, a mers in zone de radicalism" islamist, a enumerat el.

CNN a publicat pe pagina sa online o inregistrare video a unui grup extremist din Cecenia, care fusese postata pe canalul Youtube al unuia dintre cei doi frati implicati in atentatele din Boston, Tamerlan Tarnaev:

Autoritatile ruse au anuntat duminica faptul ca nu au gasit nicio legatura intre fratii Tarnaev si rebeliunea din Caucaz.

Comandamentul rebeliunii din Daghestan a declarat, la randul sau, ca rebelii caucazieni "nu efectueaza operatiuni impotriva Statelor Unite ale Americii".

Articol recomandat de sport.ro
Thomas Tuchel a oferit declarația serii după Anglia - Argentina 1-2:
Thomas Tuchel a oferit declarația serii după Anglia - Argentina 1-2:
Citește și...
O femeie din Germania va fi evacuată din apartamentul în care locuia de 50 de ani după o eroare bancară la plata chiriei

O femeie din Germania, care a locuit aproape 50 de ani în același apartament și nu a avut niciodată probleme cu plata chiriei, va fi evacuată după ce a omis, dintr-o eroare bancară, să achite două luni de chirie. 

Marea Britanie a naționalizat oțelăria British Steel. Proprietarul chinez voia să închidă ultimele furnale din Regat

Marea Britanie a naționalizat oțelăria British Steel, după ce proprietarul chinez anunțase că voia să închidă cele două furnale ale sale, ultimele din Regatul Unit. 

Proteste în Ucraina după demiterea ministrului Apărării. „Fedorov a scos la iveală corupţia”. GALERIE FOTO

La câteva ore după atacurile rusești din timpul nopții, sute de ucraineni au ieșit joi în stradă la Kiev și în alte orașe pentru a protesta față de demiterea ministrului Apărării, Mihailo Fedorov. 

Recomandări
Nicușor Dan și varianta cu 4 guverne a 6 luni: ”E ridicol”. Despre acuzația că încearcă să salveze PSD: ”Exaltarea nu e bună”

Nicuşor Dan a declarat joi despre varianta cu patru guverne succesive, că e cumva ridicol să ai patru guverne în 2 ani şi să faci un program pentru asta, el precizând că nu există în momentul de faţă o soluţie, nici măcar pentru un guvern de armistiţiu. 

Diana Șoșoacă, trimisă în judecată după ce ar fi sechestrat o jurnalistă italiană de la RAI Uno

Eurodeputata Diana Şoşoacă a fost trimisă în judecată de Parchetul General pentru săvârşirea a 4 infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal după ce în decembrie 2021 ar fi sechestrat în biroul ei o jurnalistă din Italia venită să-i ia un interviu.

Degete tăiate, tentative de omor, trafic de persoane - trecutul violent al clanului din Brăila și Galați, vizat de DIICOT

Descinderi în forță în Brăila și Galați. Procurorii DIICOT și polițiștii de la Investigații Criminale au făcut 29 de percheziții într-un dosar care vizează un temut clan interlop, acuzat de fapte de o violență extremă.