”Sunt sănătos”. Nouă înregistrare video cu copiii blocați într-o peșteră din Thailanda

copii pestera

Cei 12 copii şi antrenorul lor fotbal care au rămas blocaţi într-o peşteră inundată din Thailanda sunt în stare bună de sănătate, potrivit unei înregistrări video ce a fost publicată miercuri.

Evacuarea lor rămâne în suspans, potrivit agenţilor de salvare care încearcă să scadă nivelul apei acumulate în peşteră, înainte de revenirea ploilor, prognozate pentru vineri, informează AFP.

"Va fi dificil să îi evacuăm astăzi", a declarat guvernatorul provinciei Chiang Rai, Narongsak Osottanakorn, care coordonează celula de criză. Graţie unui sistem de pompe, "apa scade cu un centimetru pe oră, ceea ce nu-i deloc rău dacă se ţine cont de mărimea peşterii", însă această scădere este insuficientă, a precizat oficialul thailandez.

În contextul în care copiii au rămas blocaţi în acea peşteră de 11 zile, guvernatorul local a refuzat orice speculaţie referitoare la data ieşirii lor din peşteră, în pofida meteorologilor care au prognozat revenirea ploilor în cursul zilei de vineri. "Trebuie să fim siguri 100% în momentul în care vom decide evacuarea copiilor", care ar putea să fie scoşi din peşteră pe rând, în grupuri, a mai spus guvernatorul thailandez.

Traseul de întoarcere are o lungime de mai mulţi kilometri şi include secţiuni denivelate, cu treceri foarte dificile pe sub apă.

Citește și
P. Diddy
Avocații lui P. Diddy cer eliberarea imediată și anularea condamnării. Rapperul susține că a fost pedepsit excesiv

Marina thailandeză a publicat miercuri dimineaţă o a doua înregistrare video cu grupul de copii, realizată şi adusă la suprafaţă de unul dintre scafandrii care au transportat alimente şi medicamente în interiorul peşterii şi care au spus că toţii copiii sunt teferi şi sănătoşi. Mai mulţi agenţi de salvare au rămas alături de copii, ajutându-i să recapete o formă fizică bună şi învăţându-i să folosească echipamente de scufundări acvatice.

În noua înregistrare video, realizată marţi, copiii spun "Bună ziua", îşi spun numele şi apoi adaugă "sunt sănătos".

"Sunt atât de fericită!", a reacţionat, plângând, mama unuia dintre băieţi, Bew, după ce a vizionat acel videoclip proiectat de salvatori pe un ecran într-un cort, la mică distanţă de intrarea în peşteră, unde familiile aşteaptă cu nerăbdare evacuarea copiilor.

"A slăbit", a adăugat ea, după ce a văzut mesajul transmis de fiul ei, întrucât linia telefonică instalată în galerie, ce ar fi trebuit să permită copiilor să comunice în mod direct cu părinţii lor, nu a putut fi activată.

La căderea nopţii de marţi spre miercuri, un călugăr vestit din Thailanda a fost autorizat să pătrundă în peşteră. Înconjurat de familiile copiilor, el s-a rugat pentru încheierea cu bine a acestei situaţii dificile.

Cei 12 copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani, au fost descoperiţi luni seară alături de antrenorul lor de fotbal de doi voluntari britanici care au participat la o amplă operaţiune internaţională de salvare. Copiii au fost găsiţi emaciaţi "dar teferi şi sănătoşi", la peste 4 kilometri distanţă în interiorul galeriei.

Ei s-au refugiat pe o stâncă aflată la mică distanţă de meandrele acelei peşteri scufundate, aflată la graniţa Thailandei cu Myanmar şi Laos, unde au rămas blocaţi pe 23 iunie în urma creşterii nivelului apei.

Prima înregistrare video, publicată în noaptea de luni şi marţi, îi arăta slăbiţi, dar reuşind să vorbească şi să mulţumească scafandrilor britanici, primii oameni care au reuşit să ajungă la ei după căutări intense ce au durat nouă zile. Înregistrarea video a fost preluată de presa internaţională şi a fost vizualizată de milioane de oameni.

Alerta a fost dată sâmbătă seară, 23 iunie, de o mamă al cărei fiu nu s-a întors acasă după un antrenament sportiv. Mai multe obiecte ale copiilor - biciclete şi pantofi de sport - au fost descoperite după câteva ore la intrarea în acea peşteră.

Se pare că tinerii au decis să exploreze împreună peştera, pe care o cunoşteau bine, sau au dorit să se protejeze de ploile abundente din actualul sezon musonic.

Rudele copiilor se întreabă dacă nu cumva echipa de tineri fotbalişti nu a avut cumva ideea de a merge în peşteră în acea sâmbătă pentru a sărbători ziua de naştere a unuia dintre ei, care a împlinit vârsta de 16 ani chiar în ziua dispariţiei lor.

Până la salvarea tinerilor, la care participă şi specialişti japonezi, salvatorii locali continuă să pompeze apa din peşteră, pentru a facilita ieşirea copiilor.

Echipaje de specialişti veniţi din Australia, Marea Britanie, Japonia şi China, alături de 30 de soldaţi americani, au ajutat miile de agenţi ai echipelor de salvare thailandeze aflate la faţa locului.

Articol recomandat de sport.ro
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Citește și...
Avocații lui P. Diddy cer eliberarea imediată și anularea condamnării. Rapperul susține că a fost pedepsit excesiv
Avocații lui P. Diddy cer eliberarea imediată și anularea condamnării. Rapperul susține că a fost pedepsit excesiv

Avocaţii magnatului hip-hop Sean „Diddy” Combs au solicitat unei curţi de apel federale din New York să dispună eliberarea sa imediată, precum şi anularea condamnării sale pentru proxenetism, potrivit agenţiei Associated Press.

EFE: Putin se teme de o revoluţie decembristă, la fel ca ţarii ruşi acum două secole. Istoria, văzută ca un risc politic
EFE: Putin se teme de o revoluţie decembristă, la fel ca ţarii ruşi acum două secole. Istoria, văzută ca un risc politic

Au trecut două secole de la prima încercare a elitelor ruse - decembriştii - de a pune capăt autocraţiei în ţara lor.

China doboară un nou record tehnologic: un vehicul a accelerat la 700 km/h în doar 2 secunde
China doboară un nou record tehnologic: un vehicul a accelerat la 700 km/h în doar 2 secunde

O echipă specializată în Maglev, sau trenul cu levitaţie magnetică, de la Universitatea Naţională de Tehnologie a Apărării din China a accelerat cu succes un vehicul de testare de o tonă de la 0 la 700 de kilometri pe oră (km/h) în doar două secunde. 

Recomandări
ANM a prelungit avertizările de vreme rea: vânt puternic, ninsori și viscol. HARTĂ
ANM a prelungit avertizările de vreme rea: vânt puternic, ninsori și viscol. HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică și mai multe atenționări și avertizări Cod Galben și Cod Portocaliu, ce vizează intensificări ale vântului, ninsori, polei și viscol, în mare parte din țară.

Volodimir Zelenski ar urma să facă o concesie majoră pentru pace în Ucraina
Volodimir Zelenski ar urma să facă o concesie majoră pentru pace în Ucraina

Rusia a lovit fără milă blocuri de locuințe, chiar și în ziua de Crăciun. Valul de drone și rachete a ucis joi cel puțin 5 oameni și a rănit zeci, în mai multe orașe ucrainene.

O fetiță din București a primit, în noaptea de Crăciun, o scrisoare de la Papa Leon al XIV-lea. FOTO
O fetiță din București a primit, în noaptea de Crăciun, o scrisoare de la Papa Leon al XIV-lea. FOTO

O fetiță din București a primit, în noaptea de Crăciun, o scrisoare neașteptată de la Papa Leon al XIV-lea, ca răspuns la un desen prin care se ruga pentru copiii afectați de război.