SUA şi Turcia suspendă reciproc acordarea de vize. "Evenimente recente ne-au forţat"

61914251
iStock

Ruptură în relaţiile diplomatice dintre Ankara şi Washington, după reţinerea unui presupus "gulenist" care lucra la consulatul american din Istanbul.

 

Turcia şi SUA şi-au suspendat serviciile reciproce de acordare a vizelor, ambasada Turciei la Washington anunţând că trebuie să reevalueze angajamentul Guvernului SUA în ceea ce priveşte siguranţa misiunii şi a personalului, la puţin timp după ce ambasada americană la Ankara a făcut un anunţ foarte asemănător, transmite BBC.

Disputa intervine după ce un angajat al consulatului american din Istanbul a fost reţinut săptămâna trecută, fiind acuzat de legături cu clericul Fethullah Gulen, acuzat de regimul de la Ankara pentru lovitura de stat eşuată, de anul trecut. Washingtonul a condamnat acţiunea autorităţilor turce, pe care a calificat-o ca fiind lipsită de fundament şi că periclitează relaţiile bilaterale.

Conform agenţiei de presă Anadolu, cel reţinut era un bărbat cu cetăţenie turcă.

Într-o declaraţie transmisă duminică, ambasada Turciei la Washington afirmă: "Evenimente recente au forţat Guvernul turc să reevalueze angajamentul Guvernului SUA în ceea ce priveşte securitatea misiunii şi a personalului".

"Pentru a reduce numărul de vizitatori la misiunile noastre diplomatice şi consulare din SUA pe durata acestei reevaluări, am suspendat toate serviciile de viză destinate cetăţenilor americani la misiunile noastre diplomatice din consulare din SUA, măsura intrând în vigoare imediat", a anunţat ambasada.

Declaraţia părţii turce este aproape aceeaşi ca şi cea emisă anterior de partea americană, fiind de fapt schimbat doar numele ţării, consemnează BBC.

Ambasada SUA a anunţat că suspendă acordarea de vize turistice, medicale, de afaceri, vize temporare de muncă sau vize de studii.

Ankara face de mai mut timp presiuni asupra autorităţilor de la Washington pentru a-l extrăda pe clericul Fethullah Gulen, pentru rolul jucat în lovitura de stat eşuată din iulie 2016.

Articol recomandat de sport.ro
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Citește și...
61901207
Negocierile pentru Brexit. May: Mingea este în terenul UE
Premierul britanic Theresa May susține că „mingea” se află „în terenul” liderilor Uniunii Europene și face apel la „flexibilitate”, în contextul reluării negocierilor privind Brexitul.
61914284
Șeful NATO, în Parlamentul României. Iohannis: România este un contributor relevant
Preşedintele Klaus Iohannis, îl va primi luni, la Palatul Cotroceni, pe Secretarul General al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.
61914249
Ministrul tunisian al Sănătăţii a murit după ce a alergat 500 de metri la un maraton
Ministrul tunisian al Sănătăţii, Slim Chaker, a decedat, duminică, la vârsta de 56 de ani, după ce a alergat aproape 500 de metri şi a ţinut un discurs la un maraton organizat în scop caritabil la Nabeul, informează Le Monde.